DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Nicolae Ciucă a avut o convorbire telefonică cu liderul PSD, Marcel Ciolacu

PSD
PSD sigla

Premierul desemnat să formeze viitorul Guvern, Nicolae Ciucă, l-a sunat, vineri, pe președintele PSD, Marcel Ciolacu, în contextul discuțiilor pe care le poartă candidatul de prim-ministru pentru formarea unei majorități guvernamentale. „Am vorbit telefonic”, a declarat liderul social-democrat, vineri seară, pentru Știripesurse.ro. Marcel Ciolacu a adăugat că o întâlnire cu Nicolae Ciucă va fi stabilită în cursul zilei de sâmbătă.

PSD va lua o decizie legată de eventuala susținere a Guvernului Ciucă doar după întâlnirea cu acesta. De asemenea, PSD nu dorește să discute despre învestirea Guvernului cu lideri ai PNL, ci acceptă o discuție doar cu premierul desemnat.

Social-democrații vor ca discuția să aibă loc la sediul PSD. „E şi normal să ne vedem cu premierul desemnat, e un moment destul de dificil prin care trece România", a afirmat Ciolacu, joi, la sediul central al PSD, după o ședință a conducerii centrale.

Liberalii ar dori un Guvern minoritar PNL-UDMR, susținut parlamentar de PSD, fără intrarea social-democraților la guvernare.

Votul de învestitură pentru cabinetul Ciucă va avea loc, cel mai probabil, săptămâna viitoare în Parlament. Guvernul are nevoie de susținerea a cel puțin 234 de parlamentari.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.