Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nicolae Ciucă, anunț îmbucurător despre facturile românilor: 'Nu o să fie penalizate' - VIDEO

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Nicolae Ciucă guvern

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că facturile nu o să fie penalizate. Șeful Guvernului îi liniștește în acest fel pe români, în contextul în care au început să vină facturi foarte mari la energie.

„Am convocat astăzi o ședință cu miniștrii Finanțelor, Energiei, Agriculturii, Antreprenoriatului si Turismului, Mediului și președintele ANRE pentru a stabili noi măsuri de protejare a populației și a inteprinderilor de efectele creșterii prețurilor la energie.

Românii au nevoie de garanții privind corectitudinea facturării consumului de energie electrică și gaze naturale.

În același timp, sunt necesare și măsuri de sprijin pentru companii, în această perioadă dificilă generată de creșterea prețurilor la energie. Aceste măsuri vor contribui la creșterea rezilienței economice și la menținerea locurilor de muncă pentru români.

Pentru garantarea eficienței măsurilor de protecție a cetățenilor - consumatori casnici -, urmează a fi refăcute facturile care nu au respectat plafoanele reglementate. Până la refacerea calculelor de către furnizori, aceste categorii de facturi NU vor fi purtătoare de penalități.

De la 1 aprilie, consumatorii casnici cu un consum lunar de până la 300 Kwh vor beneficia de o nouă schemă de protecție, care va include TVA redus la 5 la suta, precum și compensarea certificatului verde si a bonusului de cogenerare pentru consum.

În domeniul sectorului agricol si al industriei alimentare, vom lansa măsurile de sprijin la 1 februarie si le vom menține active până la data de 1 iulie.

Vom reduce costul energiei electrice la consumator prin compensarea bonusului de cogenerare și contravaloarea certificatelor verzi. Vom elabora o schemă de sprijin și pentru gaze naturale.

Analizăm, totodată, la nivelul guvernului, introducerea unei noi scheme de sprijin pentru IMM-uri, începând cu 1 aprilie.

Protejarea cetățeanului este principala preocupare a guvernului pe care îl conduc și vom dispune măsuri în consecință. Este însă foarte important să înțelegem că toate aceste măsuri necesită coerență și coordonare, folosind toate pârghiile decizionale de care dispunem.

Voi prezenta aceste toate măsuri în următoarea ședință a coaliției”, a spus premierul Nicolae Ciucă.

Exemplul de la Pitești

Primăria Piteşti a anunţat, marţi, că 3.200 de clienţi din municipiu, persoane fizice şi firme, nu au achitat facturile către societatea de termoficare, existând riscul întreruperii furnizării gazelor către punctele termice.

"În aceste condiţii, există riscul ca Termo Calor să intre în imposibilitatea de a achita serviciile furnizorului de gaze, acesta putând sista oricând furnizarea gazelor naturale, ceea ce ar conduce la oprirea furnizării energiei termice către populaţia municipiului Piteşti, iar bugetul oraşului să suporte majorările pentru întârzieri la plată către furnizorul de gaze. De asemenea, există şi neplăcerea executării silite pentru cei 3.200 de rău platnici", se arată într-un comunicat al Primăriei Piteşti.

Conform aceleiaşi surse, societatea Termo Calor a demarat deja punerea în executare silită a facturilor care depăşesc termenul scadent de 15-45 de zile de la data emiterii documentelor de plată.

Fiecare dintre cei 3.200 de clienţi care au intrat în executare vor fi obligaţi la plata sumei de pe facturile restante la care se adaugă 131,40 lei titlu executoriu pentru fiecare factură, plus taxe judiciare şi cheltuieli de executare silită.

Potrivit reprezentanţilor administraţiei locale, clienţii cu facturi neplătite reprezintă aproximativ 16% din total.

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.