Premierul Nicolae Ciucă a anunțat marți, legat de compensarea facturilor la energie, că este nevoie de o soluție „înțeleasă și asumată” atât de Guvern, cât și de furnizori, distribuitori, producători și mediul de afaceri.
„Am discutat acest subiect. A fost subiect ridicat și în întâlnirea de astăzi. Am stabilit cu dumnealor că la nivelul guvernului, în urma deciziilor care au fost luate, ultima fiind în 15 ianuarie, prin care să asigurăm măsurile compensatorii pentru februarie și martie, să lucrăm împreună, ceea ce am și făcut. (...) În centrul preocupărilor Guvernului sunt cetățeanul și menținerea deschisă a activităților economice. Avem nevoie să ne păstrăm locurile de muncă, avem nevoie să funcționeze toate întreprinderile mici și mijlocii și chiar întreprinderile mari. Pentru toate acestea avem nevoie de o soluție care să fie înțeleasă și asumată atât de Guvern, cât și de către furnizori, distribuitori, producători și mediul de afaceri”, a spus Nicolae Ciucă, după ce a ieșit de la Forumul economic organizat de AmCham România.
Comentează