Nicolae Ciucă, mesaj de Ziua Serviciului de Protecţie şi Pază: 'La 32 de ani de la înfiinţare, SPP gestionează cu succes toate misiunile încredinţate'

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 07-05-2022

Actualizat: 07-05-2022

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Nicolae Ciucă a afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Serviciului de Protecţie şi Pază, că, la 32 de ani de la înfiinţare, SPP gestionează cu succes toate misiunile încredinţate, beneficiind de încrederea instituţiilor din România, precum şi a celor de la nivelul statelor membre NATO sau UE.

Prezentăm integral mesajul premierului Nicolae Ciucă:

"Ziua Serviciului de Protecţie şi Pază este un bun prilej de a transmite aprecierea şi respectul pentru profesionalismul specialiştilor acestei structuri esenţiale din sistemul de siguranţă naţională.

La 32 de ani de la înfiinţare, SPP gestionează cu succes toate misiunile încredinţate, beneficiind de încrederea instituţiilor din România, precum şi a celor de la nivelul statelor membre NATO sau UE.

Procesul de modernizare şi permanenta adaptare la provocările pe care trebuie să le gestioneze, alături de devotamentul profesioniştilor din cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază asigură perspectiva de consolidare a acestei structuri de elită a statului român.

La mulţi ani Serviciului de Protecţie şi Pază!"

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri