Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nicolae Ciucă, mesaj pentru urechile Germaniei: 'Dezvoltarea investiţiei va aduce plus-valoare economiei locale şi naţionale'

Inquam Photos / Octav Ganea
ciuca

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a vizitat, joi, Unitatea de producţie Star Assembly din Sebeş, o componentă importantă a reţelei de producţie pentru trenurile de rulare ale vehiculelor produse de concernul german Mercedes-Benz şi un obiectiv de investiţii cu multe beneficii în plan local şi naţional, relatează News.ro.

„Este un semnal încurajator pentru economia românească şi pentru comunitatea din Sebeş faptul că această unitate de producţie din România este luată în calcul de investitorul german în programul său de retehnologizare pentru trecerea la producţia de componente pentru vehicule electrice.

Prin această creştere a nivelului de performanţă a producţiei şi adaptarea la obiectivele de dezvoltare durabilă, avem certitudinea că oamenii din zonă vor avea în continuare asigurate locuri de muncă. Dezvoltarea investiţiei de producţie din Sebeş va avea în continuare un efect multiplicator în plan social, prin locurile de muncă nou create, şi va aduce plus-valoare economiei locale şi naţionale în acelaşi timp, prin standardele ridicate ale producţiei specifice”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Producţia în unitatea din Sebeş a început cu asamblarea cutiilor de viteze automate cu dublu ambreiaj în opt trepte şi transmisii cu nouă trepte de viteză pentru Mercedes-Benz, iar din 2020 se asamblează şi varianta pentru vehicule hibrid, o etapă importantă către producţia de vehicule prietenoase cu mediul, fără emisii de carbon.

Şeful Executivului a apreciat că încrederea manifestată de investitorii germani în mediul de afaceri din România poate încuraja şi alţi investitori străini, cărora le-a transmis că măsurile agreate prin Programul de Guvernare şi cele incluse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă au în vedere atât componenta de investiţii, cât şi componenta de reforme care să asigure funcţionarea transparentă, corectă şi eficientă a mecanismelor instituţionale în relaţia cu cetăţenii şi cu mediul de afaceri.

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă le-a mulţumit, totodată, reprezentanţilor investitorilor Mercedes-Benz din Sebeş şi pentru implicarea companiei în diferite proiecte de responsabilitate socială, inclusiv prin oportunităţile de formare şi reconversie profesională, prin sistemul de învăţământ dual, burse şi programe de calificare pe care le pun la dispoziţie pentru pregătirea forţei de muncă pe plan local.

Reprezentanţii companiei au menţionat că intenţionează să dezvolte proiecte pentru trecerea la producţia de componente destinate vehiculelor electrice, prin investiţii majore în perioada următoare.

De asemenea, au apreciat sprijinul în valoare de 35 de milioane de euro primit sub forma ajutorului de stat, fonduri de care compania a beneficiat pentru achiziţionarea utilajelor. Ca urmare a investiţiilor de peste 320 de milioane de euro realizate, contribuţiile sociale plătite au fost de de peste 64 de milioane de euro.

Unitatea de montaj şi producţie SC Star Assembly SRL din Sebeş este, alături de unitatea SC Star Transmission din Cugir, o componentă importantă a reţelei de producţie pentru trenurile de rulare ale vehiculelor produse de concernul german Mercedes-Benz.

Aceste două obiective de investiţii ale concernului german:

• au împreună o cifră de afaceri de 1,5 mld. euro

• investiţia a depăşit 930 milioane de euro

• cele două unităţi de producţie ocupă locul al 3-lea în clasamentul exportatorilor din România (după Dacia şi Ford)

• asigură în România 2.600 de locuri de muncă, din care 40% sunt femei

• cu sprijinul Guvernului, se numără printre primele companii din România care au implementat un sistem de învăţământ dual, oferind, de asemenea, oportunităţi de formare şi reconversie profesională. În ultimii 6 ani, mai mult de 330 de tineri au beneficiat de astfel de programe în cadrul celor două unităţi de producţie din România ale concernului Mercedes-Benz.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.