Nicolae Ciucă se ține de mână cu PSD la guvernare, chiar dacă PNL va avea liste proprii la alegerile din 2024 / Video

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 03-11-2023

Actualizat: 03-11-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Nicolae Ciucă se ține de mână cu PSD la guvernare, chiar dacă PNL va avea liste proprii la alegerile din 2024

Nicolae Ciucă, președintele PNL, a spus, vineri, că partidul, chiar dacă a ales să meargă pe liste separate la alegerile din 2024, va continua să guverneze alături de PSD.

„Am analizat axa politică pe care PNL își va desfășura activitatea politică și va aborda anul electoral 2024. Fac mențiunea că încă de aseară am avut în analiză rezultatele mai multor sondaje și am avut posibilitatea ca fiecare lider de filială, fiecare membru BPN să își exprime propria viziune față de modul în care PNL va aborda obiectivele pt 2024 și modul în care ne vom desfășura activitatea la guvernare. Cu unanimitate de voturi decizia a fost adoptată ca PNL, folosind mottoul istoric al partidului, , cu optimism și cu mobilizare, cu ambiție, PNL va aborda anul electoral 2024”, spune Nicolae Ciucă.

El spune că PNL va continua să guverneze alături de PSD

„Vom continua să guvernăm, vom continua să colaborăm și să cooperăm cu PSD. Guvernarea e principala noastră preocupare”, adaugă Ciucă.

Liderii PNL au analizat cele trei opțiuni pentru alegerile de anul viitor, respectiv dacă vor candida pe liste separate, în alianță cu PSD sau într-o largă coaliție de dreapta, au spus vineri dimineață pentru MEDIAFAX surse din interiorul conducerii partidului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri