DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Nicolae Robu, EXPLICAȚII HALUCINANTE după ce a refuzt să impună obligativitatea purtării măştii în centrul Timişoarei: 'Oamenii sunt în mișcare'

Tion
Nicolae Robu

Comitetul Judeţean pentru Stuaţii de Urgenţă din Timiş a stabilit ca masca să devină obligatorie în toate spaţiile aglomerate, inclusiv în zonele centrale ale localităţilor odată cu prelungirea stării de alertă. Măsura nu se aplică la Timișoara.

Delimitarea zonelor centrale, precum şi intervalul orar în care se instituie această obligativitate, a rămas în sarcina Comitetului Local pentru Situații de Urgență, organism care la Timişoara este condus de Nicolae Robu.

La şedinţa convocată, edilul a scos din discuţie zonele centrale aglomerate motivând că aici oamenii sunt în mişcare, drept urmare masca nu îşi are rostul.

„Zonele de promenadă trebuie să fie lăsate spre bucuria oamenilor atâta vreme cât acolo nu sunt întrunite condiţiile medicale, oamenii sunt în mişcare, este un flux continu, nu se staţionează, chiar dacă se întâlnesc oamenii care se cunosc, ei se salută, eventual schimbă două vorbe, dar nu stau minute în şir apropiaţi în această zonă de promenadă încât să se justifice instituirea obligativităţii purtării măştii”, a declarat Robu.

Citește și: Gabriela Firea, către Orban: ‘Ceea ce ați făcut azi, se numește abuz de putere’

Edilul a fost de acord însă ca timişorenii să poarte masca de protecţie pe falezele canalului Bega. Timişorenii care obişnuiesc să se plimbe pe faleza canalului Bega sunt nemulțumiți de această hotărâre şi nu înţeleg decizia primarului.

„Mi se pare anormal, singur aici, nu ai pe nimeni în jurul tău şi să pui mască sus, nu mi se pare normal”, a spus un timișorean.

„Ținând cont că este în aer liber nu ştiu de ce ar trebui să purtăm mască. Da, probabil dânşii ştiu mai multe”, a spus un alt localnic din Timișoara.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.