Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nicolas Maduro a cerut Mexicului şi Uruguayului să relanseze oferta lor de mediere

RTV.net
nicolas maduro

Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a cerut sâmbătă Mexicului şi Uruguayului să relanseze propunerea lor de mediere pe care au făcut-o pentru a contribui la rezolvarea crizei dintre puterea chavistă şi opoziţie, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Nicolas Maduro a făcut această declaraţie în cursul unei noi zile de mobilizare a celor două tabere. Partizanii lui Maduro şi cei ai opozantului Juan Guaido, recunoscut preşedinte interimar de peste 50 de ţări, printre care Statele Unite, s-au adunat încă o dată în număr mare la Caracas şi în alte oraşe. 

"Venezuela cere sprijin şi asistenţă pentru un mare dialog de pace,de înţelegere", a declarat Nicolas Maduro în faţa mulţimii de simpatizanţi îmbrăcaţi în roşu adunaţi în apropierea palatului prezidenţial Miraflores. 

Mexicul şi Uruguayul au propus în ianaurie să contribuie la dialogul dintre Maduro şi Guaido. Opozantul a refuzat la acea dată orice discuţie.

Citește și: Mai multe mii de persoane au manifestat în Elveţia pentru a reclama măsuri împotriva schimbărilor climatice

Pe lângă aceste două ţări, preşedintele socialist a mai solicitat Bolivia şi ţările din Caraibe. 

"Să punem toate cărţile pe masă, să înceteze atacurile teroriste şi ambuscadele şi, cu asistenţa Mexicului, Boliviei, Uruguayului şi Caraibelor, Venezuela poate organiza cât mai repede o masă de dialog cu toate sectoarele", a afirmat Maduro. 

Până în prezent, Juan Guaido a respins orice discuţie cu puterea chavistă. El consideră că acesta ar fi doar un "fals dialog" ce i-ar permite lui Maduro să câştige timp.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.