Nicușor Dan, președintele Uniunii Salvați România, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că formațiunea pe care o conduce vrea să intre în Parlament și să obțină suficiente mandate pentru a condiționa formarea Guvernului (10%).
"Ne dorim, dacă intrăm în Parlament, ca de mandatele noastre să depindă formarea unui guvern, caz în care vom propune un premier tehnocrat şi Dacian Cioloş este una dintre opţiuni", a declarat, luni, Nicuşor Dan.
Vezi și: Vîntu anunță noi dezvăluiri. Săgeți către Antena 3
Dan a mai spus că membrii actualului guvern au uşile deschise pentru a se înscrie în partid, însă nu au existat discuții politice în acest sens.
"Oameni de profilul Vlad Voiculescu, Cristian Ghinea, Dacian Cioloş sunt de profilul celor pe care noi îi căutăm în USR, nu au existat însă discuţii legate de acest tip de candidatură (la alegerile parlamentare – n.r.), au existat discuţii cu mai mulţi dintre ei pe chestiuni profesionale", a mai spus Nicușor Dan, care a afirmat că aceștia au ușile deschise în USR, dar nu le-ar putea garanta și o candidatură la parlamentare, această decizie fiind la latitudinea organizațiilor locale.
Preşedintele USR a mai spus că după ce se vor constitui filiale în toate judeţele va avea loc un nou congres, după cel de duminică, cel mai probabil în a doua jumătate a lunii octombrie. Primul congres al USR la care au fuzionat Uniunea Salvaţi Bucureştiul, Uniunea Salvaţi România şi Uniunea pentru Codlea şi la care s-a discutat despre extinderea în teritoiu, a avut loc duminică, la Hotel Internaţional, cu uşile închise.
Vezi și: Mutare strategică a DNA, după divorțul de SRI