Nicuşor Dan anunţă începerea lucrărilor la o bancă de ţesut în interiorul Spitalului Colentina - Construcţia ar putea fi gata la sfârşitul anului

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 27-02-2024

Actualizat: 27-02-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/ Nicusor Dan


Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, marţi, începerea lucrărilor la o bancă de ţesut în interiorul Spitalului Colentina şi a menţionat că aceasta ar putea fi gata la sfârşitul anului, potrivit news.ro.

“Am început lucrările la Banca de Ţesut din interiorul Spitalului Colentina, un proiect extrem de important pentru tot sistemul medical din România. Existenţa acestei bănci înseamnă o creştere a capacităţii de stocare şi de prelucrare pentru mai multe specialităţi”, a scris, marţi, Nicuşor Dan, pe pagina sa de Facebook.
El a precizat că până la finalul acestui an va fi gata construcţia, iar echiparea noii unităţi va începe în 2025.
“Toate ţesuturile care pot fi prelevate – os, tendon, cornee, piele, vor fi aduse şi depozitate aici, urmând a fi folosite de medici. Totodată, va exista şi o maşină de transport. Sunt optimist că spre finalul acestui an vom avea încheiată întreaga construcţie, astfel încât de la începutul anului viitor să începem echiparea ei”, a explicat primarul Capitalei.
Spitalul Colentina face parte dintre unităţile medicale din Capitală administrate de ASSMB.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri