Disputele publice din ultimele zile, având-o în centru pe Oana Gheorghiu, au arătat încă o dată dubla măsură a „oamenilor noi”, în frunte cu ștrengarul ales de 6,2 milioane de români în „capul trebii”. Totul, în contextul în care Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat sesizarea Parchetul General în legătură cu posibila săvârșire a infracțiunii de incitare la violență, ură sau discriminare, ca urmare a afirmațiilor vicepremierului, aceasta comparând pensiile magistraților cu un „Caritas” și sugerând că plata lor se face cu bani „luați de la gura copiilor”.
Drept urmare, locatarul de la Cotroceni ne-a anunțat că nu va „semna cererea de avizare pentru urmărirea penală, dacă va veni. Nu poți fi urmărit penal pentru o opinie.” Din păcate, declarația întâiului „partener de viață” al țării are cel puțin trei fracturi de logică: instituțională, legală și morală.
Pe de o parte, atributul său din sfera executivă a puterii l-ar obliga să se abțină de la atacuri la adresa altor puteri. Apoi, din punct de vedere legal, e adevărat că opiniile trebuie să fie libere. Însă, pe de altă parte, dreptul acesta nu e unul absolut, altminteri nu am avea legi de pedepsire a propagandei fasciste și a glorificării criminalilor de război.
Principiul e același, pentru că altfel am putea constata că președintele susține pe fanii sau negaționiștii Holocaustului, de pildă. Doar avem deja precedentul extremismului iohannist, în care „plăcuțele suedeze” erau considerate opinie politică, iar sintagma nazistului Goebbels, „ciuma roșie”, devenise laitmotiv electoral.
În fine, din punct de vedere moral, trebuie amintit că liota de „apostoli ai dreptății”, încolonați în ultimii ani în spatele bizarului, puneau eticheta de „penal” oricui se confrunta cu o acuzație, urlând din toți rărunchii și cerând pedepse exemplare în „spectacolul cătușelor”, presând Parlamentul sau Președinția să avizeze de urgență solicitările anchetatorilor.
Așadar, vedem încă un episod al dublei măsuri, într-o luptă politică ce nu ar trebui să includă Justiția. Atunci când procurorii afiliați curentelor de gândire „oengiste” protestau, fără drept sau chiar în pofida legii, pe scările instanțelor, împotriva politicilor publice elaborate de Parlament în domeniul penal, erau aplaudați.
Astăzi, când ei cer respectarea procedurilor legale - precum așteptarea avizelor în cazul legislației declarate neconstituționale - devin „dușmani ai poporului”. Este evident că întregul sistem de justiție suferă, la fel ca și multe alte mecanisme ale Statului.
Totuși, generalizarea unui discurs ce pune la index, în totalitate, un corp profesional esențial în orice democrație, e o ticăloșie extrem de periculoasă. Ironic sau nu, tocmai o doamnă cu „pensie specială” de 5000 de euro, din care a găsit resurse pentru a contribui la campania lui Nicușor Dan, a fost propusă de USR pentru funcția de Avocatul Poporului.
În încheiere, un mic exercițiu de cultură generală: să compari un joc piramidal, tip Ponzi, cu un sistem de asigurări sociale, arată superficialitatea gândirii. La fel, să storci emoție împotriva magistraților invocând sume luate „de la gura copiilor” seamănă cu lipsa alfabetizării economice ori bugetare. Nu de alta, dar folosind acest raționament, putem spune că și salariul de vicepremier al doamnei Gheorghiu văduvește de tratament bolnavii din spitalele țării.
Din păcate, discursul urii continuă, în ciuda rezultatelor devastatoare pentru coeziunea socială, creând clivaje din ce în ce mai adânci, care validează și alte forme de populism cezaric și mesianic, testate în prezidențialele anulate de anul trecut.
Ce mai recentă dovadă a pericolului: pupilul prezidențial și candidat la Primăria Capitalei, consacrat pentru mânuirea răngii și purtarea tehnicii de ascultare din poziția de ministru, ne-a informat că în campania sa luptă cu PSD-ismul.
Dincolo de faptul că, de regulă, „ismele” sunt atribute ideologice, iar eu nu știu să existe o ideologie cu numele PSD, spirala intoleranței alimentate prea mulți ani riscă să conducă la propuneri la fel de aberante.
E doar o chestiune de timp până când fanii celuilalt guru vor cere scoaterea USR sau a altor partide în afara legii. Or, după „Revoluția glorioasă” din Anglia anului 1688, știm că rolul democrației reprezentative (parlamentare) este asigurarea păcii sociale, pentru evitarea războiului civil. Dar probabil că „tinerii frumoși și liberi” au lipsit la respectiva lecție.
Luaseră scutire medicală de la Securitatea unde lucrau părinții și rudele lor.






























Comentează