Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ajuns în România, la Marea Neagră, acolo unde s-a întâlnit cu președintele Nicușor Dan. Cei doi oficiali au discutat temele strategice din punct de vedere militar, iar Nicușor Dan a explicat că România țintește să atragă cât mai mulți bani din programul de reînarmare al Europei.
”Astăzi i-am urat bun venit pe țărmul Mării Negre doamnei Președinte a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Țara noastră are o importanță strategică deosebită pentru securitatea europeană și euro-atlantică, iar România își îndeplinește cu responsabilitate rolul de stat membru al UE și de Aliat NATO pe Flancul Estic.
Vizita noastră comună de astăzi reflectă, de asemenea, importanța geostrategică a Portului Constanța, atât ca nod logistic comercial și militar, cât și din perspectiva viitoarelor eforturi de reconstrucție a Ucrainei.
Am subliniat cu această ocazie necesitatea operaționalizării Hubului de Securitate Maritimă la Marea Neagră, ca parte a Strategiei UE pentru Marea Neagră.
Suntem preocupați să folosim cât mai eficient resursele europene, inclusiv prin Planul #Readiness2030 și instrumentul SAFE, pentru extinderea capabilităților noastre militare, modernizarea industriei de apărare și creșterea mobilității militare.”, scrie Nicușor Dan.































Comentează