Nicușor Dan face anunțul momentului de la Summitul NATO: România, în cursa pentru o instituție-cheie a UE - Centrul pentru Securitate Maritimă

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 27-06-2025 01:05

Actualizat: 27-06-2025 11:57

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Eduard Vinatoru

Președintele Nicușor Dan a declarat, în cadrul unei conferințe de presă susținute după participarea la Summitul NATO, că România își propune să găzduiască Centrul Uniunii Europene pentru Securitate Maritimă, ca parte a unei strategii mai ample privind Marea Neagră.

În cadrul discuțiilor de la summit, s-au menționat reformele realizate de Republica Moldova pentru parcursul său european, dar și organizarea summitului UE din 4 iulie. Totodată, la solicitarea Uniunii Europene, România și-a prezentat poziția față de Marea Neagră, o regiune considerată tot mai importantă în contextul geopolitic actual.

„Simbolul abordării strategice a Uniunii Europene la Marea Neagră pare să fie Centrul pentru Securitate Maritimă, iar pentru România este o miză reală să îl găzduiască”, a spus Nicușor Dan, precizând că locația propusă este Constanța. „Este portul nostru cel mai important și locul firesc pentru o astfel de instituție europeană”, a adăugat Nicușor Dan.

Președintele a subliniat că nu este vorba doar de un avantaj local, ci de nevoia unei prezențe economice și de securitate mai consistente a Uniunii Europene în regiunea Mării Negre. „Zona trebuie să fie mai sigură, iar UE să manifeste o preocupare economică clară pentru această regiune. Doar așa se poate ajunge la o stabilizare pe termen lung. Strategia are și o componentă de sustenabilitate”, a explicat el.

Întrebat dacă România are în prezent o strategie clară pentru Marea Neagră, Nicușor Dan a recunoscut lipsa unui plan coerent, dar a declarat că este necesară elaborarea unei strategii naționale. „Ar trebui realizată de Ministerul de Externe, cu contribuții din partea Ministerului Apărării și a Ministerului Mediului, în funcție de competențele fiecăruia. Cam asta ar fi structura logică”, a precizat președintele Nicușor Dan.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri