Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nicuşor Dan: Faţă de alte partide, noi ne consultăm toţi membrii, prin vot

Inquam Photo / Octav Ganea
nicusor dan usr Inquam Photos

Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat, vineri, pentru Agerpres, că statutul adoptat în cadrul congresului de la Cluj conţine o prevedere prin care, printr-un fel de referendum, toţi membrii partidului se vor putea pronunţa prin vot asupra unor chestiuni importante.

'O modificare inovativă faţă de statutele celorlalte partide este consultarea tuturor membrilor, prin mijloace electronice, pe subiecte importante, pe care le stabileşte Biroul Naţional sau un număr de membri, pe care l-am stabilit a fi 200. Faţă de statutul vechi - dar e ce găsim şi la alte partide - avem un comitet politic în care este şi Biroul Naţional, dar şi reprezentanţii judeţelor şi parlamentarii şi consilierii locali', a explicat Nicuşor Dan.

Dezbaterile de le congres pe statutul USR au durat foarte mult şi au decalat programul cu circa patru ore, deşi au fost alte faze premergătoare dedicate aceluiaşi statut. 'Suntem un partid cu oameni independenţi, care nu depind de conducerea partidului ca să primească un post de şef la pieţe sau aşa ceva şi atunci fiecare se exprimă liber, mai ales că e primul congres, în care se dezbate primul statut. Vedeţi, e o atmosferă efervescentă. A fost un calendar care a început în martie; oamenii au trimis amendamente la statutul vechi, care au însumat 450 de pagini, a fost o echipă de jurişti care a sintetizat, după care au fost trei zile de dezbateri, în care au fost parlamentarii, preşedinţii de filiale judeţene, câţiva consilieri din Bucureşti, cam 100 de persoane. Atunci s-a ajuns la o formă definitivă pe care acest organ a propus-o congresului, dar cum noi suntem oameni liberi, au venit şi aici foarte multe amendamente', a mai spus Nicuşor Dan.

USR îşi alege o nouă conducere, în cadrul primului său congres naţional, care are loc la Cluj-Napoca, în perioada 12-14 mai. Pentru funcţia de preşedinte al USR şi-au depus candidaturile Nicuşor Dan, Emanuel Ungureanu, Şerban Marinescu şi Cornelia-Florina German. Pentru unul dintre cele 20 de locuri din Biroul Naţional s-au înscris peste 50 de candidaţi, iar primii şapte candidaţi vor fi vicepreşedinţi ai partidului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.