Nicuşor Dan: În luna martie începem lucrările de conservare şi protejare a Hanului Solacolu, din Calea Moşilor

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 02-02-2024

Actualizat: 02-02-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/ Nicusor Dan

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că, din luna martie, încep lucrările de conservare şi protejare a Hanului Solacolu, din Calea Moşilor, un imobil construit de către fraţii Solacolu în anul 1859. „Totodată, AMMCCRS va iniţia concursul de soluţii pentru elaborarea temei de proiectare. După etapa de punere în siguranţă a imobilului vor începe lucrările de consolidare, respectându-se elementele originale ale clădirii monument istoric, aşa cum este prevăzut de avizul emis de Ministerul Culturii” ,a mai spus edilul general, scrie News.ro.

„În luna martie începem lucrările de conservare şi protejare a Hanului Solacolu, din Calea Moşilor nr. 134-134A. Totodată, AMMCCRS va iniţia concursul de soluţii pentru elaborarea temei de proiectare. După etapa de punere în siguranţă a imobilului vor începe lucrările de consolidare, respectându-se elementele originale ale clădirii monument istoric, aşa cum este prevăzut de avizul emis de Ministerul Culturii”, a scris Nicuşor Dan, vineri pe Facebook.

Situat în sectorul 2 al Capitalei, hanul a fost construit de fraţii Solacolu în anul 1859, a adăugat edilul general

„Clădirea a fost iniţial prima fabrică de paste făinoase din Bucureşti, faţada exterioară era prevăzută cu prăvălii, având deschidere pe renumita arteră comercială a Bucureştiului, Calea Moşilor sau Podul Târgului de Afară”, a conchis Dan.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri