Nicuşor Dan: În noaptea de Înviere, serviciul de transport public va fi asigurat de autobuzele liniilor de noapte şi de cele ale liniei 783

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 14-04-2023

Actualizat: 14-04-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro


Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că în noaptea de Înviere, sâmbătă noapte spre duminică dimineaţa, serviciul de transport public va fi asigurat de autobuzele liniilor de noapte şi de cele ale liniei 783, conform programului obişnuit., iar suplimentar, STB SA va menţine în circulaţie, până la ora 03:00, tramvaiele liniei 41, care vor circula la intervale de 20 de minute. Luni, liniile de transport public vor funcţiona conform programului de duminică, a mai precizat edilul general, potrivit news.ro.

„În noaptea de Înviere, 15/16.04.2023, serviciul de transport public va fi asigurat de autobuzele liniilor de noapte şi de cele ale liniei 783, conform programului obişnuit. Suplimentar, STB SA va menţine în circulaţie, până la ora 03:00, tramvaiele liniei 41, care vor circula la intervale de 20 de minute. Având în vedere Sărbătorile Pascale, luni, 17.04.2023, liniile de transport public vor funcţiona conform programului unei zile de duminicǎ”, a scris Nicuşor Dan, vineri pe Facebook.
Edilul a adăugat că programele de circulaţie pentru fiecare linie de transport pot fi accesate AICI.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri