Nicușor Dan încă 'se resimte' după primul Revelion în calitate de șef de stat: 'Copiii trăgeau de noi să mai stăm'

Autor: Nicoleta Nicolau

Publicat: 06-01-2026 15:02

Actualizat: 06-01-2026 15:28

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/Cununița Năzdrăvană

Președintele României, Nicușor Dan, participă marți, la Paris, la reuniunea liderilor statelor care susțin Ucraina, în cadrul summitului „Coaliției de Voință”, organizat la Palatul Élysée. Evenimentul are loc într-un moment diplomatic intens, marcat de negocieri accelerate și de discuții privind posibilitatea unui acord de încetare a conflictului ruso-ucrainean.

Potrivit Administrației Prezidențiale, întâlnirea reunește șefi de stat și de guvern din țările aliate Kievului și vizează coordonarea pozițiilor politice, de securitate și strategice în perspectiva unei eventuale soluții de pace.

Cadoul de Crăciun pentru un președinte

Președintele Nicușor Dan a povestit cu umor despre sărbători: a primit de la Moș Crăciun mănuși și șosete și a petrecut Revelionul până la ora 3 dimineața, alături de părinți și de copii, cei mici fiind cei care care nu voiau ca petrecerea să se încheie.

„Mi-a adus mănuși și șosete”, spune, potrivit unor imagini publicate de Antena 3 CNN, președintele Nicușor Dan, întrebat ce cadouri a primit de la Moș Crăciun.

Cum a petrecut Nicușor Dan Revelionul

Întrebat cum și-a petrecut Revelionul, șeful statului a oferit un răspuns relaxat, cu o notă personală rar întâlnită în discursul oficial.

„Am stat până la ora 3 dimineața și asta mi-a perturbat somnul până astăzi”, a spus Nicușor Dan, zâmbind.

Președintele a precizat că noaptea dintre ani a fost petrecută în familie, alături de mai mulți apropiați și copii.

„Au fost mai mulți apropiați și copii, iar copiii trăgeau de noi să mai stăm”, a povestit acesta.

Captură de ecran 2026-01-06 145352

Summit cu miză majoră pentru Europa

Participarea României la summitul de la Paris are loc într-un context geopolitic extrem de sensibil, în care aliații Ucrainei încearcă să contureze o poziție comună înaintea unor posibile negocieri de pace. Prezența lui Nicușor Dan la masa liderilor europeni și euroatlantici confirmă implicarea României în arhitectura de securitate regională și în eforturile diplomatice privind conflictul din Ucraina.

Discuțiile de la Élysée sunt considerate decisive pentru următoarea etapă a negocierilor internaționale legate de războiul din estul Europei.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri