Nicușor Dan, Primarul General al Capitalei, a transmis un mesaj de apreciere și recunoștință către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române cu ocazia aniversării acestuia. În mesajul său, Primarul a subliniat rolul esențial al Bisericii în plan social și impactul său asupra comunității.
”Este o mare onoare pentru mine să fiu astăzi aici. Nu am căderea să vorbesc despre rolul sacru și transcendent al Bisericii, dar pot vorbi despre Biserică în social. Cred că dincolo de miile de locuri din România în care Biserica acționează în social și schimbă vieți, mai important este vocea pe care Biserica o are în acest plan atât în fond, cât și în formă, pentru că societatea noastră, și lumea în general, trăiește o confuzie de valori și în această confuzie vocea Bisericii constituie un reper.
În formă, pentru că este mult zgomot în jurul nostru și în acest zgomot, așa cum se întâmplă și în viața noastră curentă, multă lume vorbește, iar la un moment dat este o voce limpede care vorbește și toată lumea se oprește și ascultă. Aceasta este în opinia mea vocea Bisericii în social, drept care vreau să vă urez sănătate și putere în a continua tot ceea ce faceți la conducerea Bisericii Ortodoxe Române.
Vă mulțumesc pentru colaborarea pe care am avut-o. Vreau să vă asigur de deschiderea noastră și poate și de o viteză mai mare. Încă o dată vă doresc sănătate și multă putere.”, a spus Nicușor Dan, primarul general al Capitalei.































Comentează