Președintele Nicușor Dan transmite un mesaj important de la Bruxelles privind discuțiile pe securitate. Dan spune că relațiile de securitate dintre UE și NATO trebuie întărite.
"Zi extrem de încărcată la reuniunea liderilor UE de la Bruxelles. Discutăm despre securitatea Europei, proiectele în domeniul apărării, zidul de drone, sancțiunile împotriva Rusiei, dar și pe teme sociale și economice. Este important să avansăm în implementarea proiectelor de securitate și apărare în strânsă coordonare UE-NATO. Totodată, încercăm să găsim un echilibru între politicile de climă și menținerea competitivității economiilor noastre astfel încât impactul asupra firmelor și cetățenilor să fie cât mai redus. O altă temă importantă pe agendă care se discută pentru prima dată la Consiliu este cea legată de accesul la locuințe. Comisia Europeană va pregăti până la sfârșitul anului un plan de acțiune care să facă mai facil accesul la locuințe", a transmis Nicușor Dan pe X.
Nicușor Dan, la discuții cu greii UE
Preşedintele Nicuşor Dan va participa, joi, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles şi la Summitul Euro în format extins, unde se va discuta situaţia economică la nivelul UE. Şeful statului a fost invitat şi la cina de lucru organizată de Preşedintele Consiliului European, António Costa, cu Preşedintele Republicii Arabe Egipt.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, agenda Consiliului European include ca principale teme de discuţie: Ucraina, Orientul Mijlociu, securitatea şi apărarea europeană, competitivitatea Uniunii şi tranziţia dublă, accesul la locuinţe, migraţia şi Republica Moldova.
Comentează