Deputatul independent Nicuşor Dan, candidatul PNL şi USR la Primăria Capitalei, s-a declarat optimist că partidele de dreapta vor susţine un program comun pentru administrarea Bucureştiului, chiar dacă nu vor fi de acord cu alcătuirea unei liste unice de candidaţi pentru consiliile locale potrivit Agerpres.
"Sunt nişte discuţii în curs pe care le au organizaţiile de Bucureşti ale partidelor. Eu sunt optimist că vom ajunge la o listă comună de candidaţi la primăriile de sector şi - dacă nu la o listă comună de consilieri generali şi locali - cel puţin la un program comun, pentru că aceste partide foarte-foarte probabil vor avea majoritatea în Consiliul General şi în consiliile locale ale sectoarelor. Să stabilim înainte de alegeri un program comun de guvernare a Bucureştiului, pentru că asta aşteaptă publicul, să scăpăm de guvernarea PSD", a precizat Nicuşor Dan, pentru Digi 24.
Nicuşor Dan a apreciat că declaraţiile recente pe tema stabilirii unor candidaţi comuni ai dreptei la primăriile de sector au fost făcute în contextul în care negocierile se află la început.
"Pe moment, partidele îşi fac sondajele şi, în baza sondajelor, negocierile pe poziţii. Eu cunosc situaţia mai bine pe Primăria Generală şi pe Consiliul General. Programele cu care vin cele patru partide sunt destul de compatibile. Deci nu mă aştept să existe mari probleme. (...) Prima etapă a acestor negocieri a avut loc în condiţiile în care partidele nu au sondaje pe masă, pentru că a fost o perioadă emoţională după criza medicală, cu date foarte fluctuante în sondaje. Abia acum societatea e aşezată şi cred că sondaje pe care să le facă simultan toate partidele vor ajuta în aceste negocieri", a spus el.
Nicuşor Dan a mai declarat că exclude o înţelegere cu PSD şi a respins ideea de a fi viceprimar al Gabrielei Firea.
"În ceea ce o priveşte pe Gabriela Firea, mi-ar plăcea să îi întorc politicos oferta, dar nu are calităţile administrative pentru un viceprimar şi, de fapt, pentru nicio funcţie publică din Primărie. (...) Când eşti politician, trebuie să asculţi ce vrea de la tine omul care vrea să îţi dea votul. Şi în Bucureşti există o majoritate consistentă de oameni care s-au săturat de guvernarea PSD. Oamenii aceştia vor un candidat unic şi un program comun al partidelor de dreapta, ceea ce vom face", a menţionat Nicuşor Dan.
Preşedintele USR Bucureşti, Claudiu Năsui, şi preşedintele PLUS Bucureşti, Vlad Voiculescu, au postat miercuri pe Facebook un mesaj comun în care solicitau PNL să rupă "orice legătură cu primăriile controlate de PSD" în vederea unor negocieri pentru stabilirea de candidaţi comuni la primăriile de sector. În mesajul pe care l-au semnat în calitate de co-preşedinţi ai USR-PLUS Bucureşti, cei doi au subliniat că până nu va fi îndeplinită această condiţie, nu se pune problema unor negocieri "pe colţul mesei".
"Până atunci, nu se pune problema să negociem nimic pe colţul mesei, iar de liste comune nici nu poate fi vorba", se arăta în mesaj.
Nicuşor Dan, optimist că dreapta va susţine un program comun, chiar dacă nu va avea şi o listă unică de consilieri
Explorează subiectul
Articole Similare

249
Traian Băsescu arată cu degetul spre social-democrați după ce România a intrat în recesiunea tehnică: 'Dacă vă uitaţi la PSD, ei parcă nu ar fi fost la guvernare când s-a produs dezastrul'
249

275
Petrișor Peiu îi atacă pe Ciolacu și Bolojan după intrarea în recesiune: Este catastrofal pentru România
275

524
Ghimpețeanu „mai adaugă o floare la buchetul vieții” - Aniversarea șefului, marcată cu osanale pe Facebook
524

984
Ministrul Dragoş Pîslaru ia apărarea premierului: "Nu Bolojan a dus România în gard. România a fost dusă în gard ca rezultat al strategiei economice geniale a guvernelor conduse de economistul nostru minune de la Buzău"
984

47
Ludovic Orban: Recesiunea tehnică nu trebuie să panicheze pe nimeni; e rezultatul a 4 ani de trend descendent al economiei
47

1.952
Economistul Cristian Păun a tradus cifrele INS: Ce înseamnă recesiunea tehnică, care sunt implicațiile, cum și când se poate ieși?
1.952

1.771
Grindeanu contraatacă: „Nu ne-am băgat la bine în poză!” / PSD a stat „strângând din dinți” lângă Bolojan, dar „nu mai poate înghiţi la nesfârşit măsuri unilaterale”
1.771

2.277
Președintele PSD București, replică acidă pentru Bolojan: „Îmi cer scuze că mi-am permis să construiesc stații de metrou, spitale, stații de pompieri, școli”
2.277

46
Ministrul Radu Miruţă, întrevederi cu reprezentanţi ai industriei europene de Apărare, la München
46

1.825
Un lider PNL vede posibilă plecarea lui Bolojan: „Dacă legea bugetului nu trece de Parlament, probabil aceasta va fi urmarea”
1.825

3.969
Traian Băsescu are soluția. Cum poate să iasă România din criză: 'Partidele nu au specialiști. Nu e o palmă venirea fondului'
3.969

3.147
Rareș Bogdan îl atacă în termeni duri pe Ilie Bolojan după intrarea României în recesiune: „Iei zece piei tot de pe calul care trage?”
3.147

1.408
Recesiunea tehnică, văzută de Nicușor Dan: „Nu e o surpriză. Economia încetinește de patru ani” / Mesaj și pentru politicieni
1.408

















Comentează