Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Nicuşor Dan: PNL nu mă sprijină pentru alegerile viitoare, dar încă nu suntem în campanie

Facebook/ Nicusor Dan
Nicusor Dan

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că în acest moment PNL nu îl sprijină pentru alegerile viitoare, dar a precizat că încă nu suntem în campanie electorală şi liberalii nici nu au anunţat oficial un candidat, conform News.ro.

Nicuşor Dan a fost întrebat joi, la B1 TV, dacă are susţinerea din partea PNL pentru o nouă candidatură la Primăria Capitalei. “În acest moment, PNL nu mă sprijină pentru alegerile viitoare, dar încă nu suntem în campanie electorală. Pe de altă parte, nu şi-a anunţat oficial un candidat”, a declarat Nicuşor Dan.

El a explicat că bătălia pentru Primăria Capitalei se va da între el şi candidatul PSD, oricare ar fi acela şi primarul a precizat că speră să fie votat de toţi alegătorii de dreapta.

“O să fie alegeri locale foarte probabil în septembrie, sigur într-un singur tur şi atunci la alegerile astea locale contează de obicei primii doi candidaţi, adică lucrurile se polarizează. PSD e partidul cel mai mare din Bucureşti, orice candidat al lui o să aibă un scor bun. Eu am deja o anumită cotă de încredere, deci asta o să fie bătălia. Am avut şi în 2020 şi în 2016 o luptă între drepta şi PSD. În 2016 drepta s-a împărţit, a câştigat PSD-ul. În 2020 dreapta s-a unit, a câştigat dreapta. Sper ca alegătorii din toate partidele PNL, PMP, USR, Forţa Dreptei, REPER să voteze cu candidatul dreptei”, a mai afirmat Nicuşor Dan.

Sondaje

Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat miercuri despre candidatura la Primăria Capitalei că este convins că îi bate măr pe amândoi, şi pe Gabriela Firea şi pe Nicuşor Dan, pentru că bucureştenii vor altceva. El a arătat că Bucureştiul bălteşte, stă pe loc şi nu mai are timp de pierdut.

Liderul PNL Bucureşti a arătat că sondajul comandat de filială arată că două treimi dintre bucureşteni nu o vor pe Firea primar şi două treimi nu îl vor pe Nicuşor primar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.