Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a pledat, miercuri, pentru realizarea trenului metropolitan, arătând că este vorba despre un "proiect ambiţios", dar care îşi propune să rezolve o problemă de structură, nu una punctuală, potrivit Agerpres.
Precizările au fost făcute în cadrul conferinţei organizate de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (ADITPBI) pentru prezentarea proiectului trenului metropolitan. Evenimentul a fost organizat în contextul Săptămânii Europene a Mobilităţii.
Primarul general a precizat că Bucureştiul şi judeţul Ilfov au nevoie de dezvoltare, dar, până în prezent, aceasta s-a realizat într-un mod "necontrolat", "necoordonat" de către autoritatea publică, aspect care a dus la intensificarea traficului rutier.
"Tot ce s-a încercat să se facă pe infrastructură au fost eforturi punctuale, care nu au fost coordonate: 'mai pune un pod aici, mai pune un pod aici'. Dar, nu a încercat să rezolve niciodată problema de ansamblu. Tocmai de aceea, proiectul pe care îl prezentăm azi, trenul metropolitan, este un proiect care încearcă să rezolve - şi sunt sigur că va reuşi să rezolve - o problemă de ansamblu. Şi o să vedeţi săptămânile următoare când o să prezentăm proiectul rutier, care este complementar acestuia", a explicat el.
Potrivit lui Nicuşor Dan, realizarea trenului metropolitan presupune nu doar o reducere a timpului consumat pe drum, ci şi o diminuare a poluării aerului.
"Ce înseamnă tren metropolitan? Înseamnă un metrou care circulă la suprafaţă, cu toate avantajele pe care le are metroul, cu avantajul că avem deja infrastructura CFR existentă. Înseamnă că, dacă locuieşti în Ilfov şi lucrezi în Bucureşti, poţi să îţi laşi maşina la un park and ride, să te urci în trenul metropolitan, să cobori de acolo la Gara de Nord sau în Pipera sau la Gara Obor sau la AFI Cotroceni şi să îţi rezolvi problemele pe care le ai", a declarat el.
Ştefan Rădulescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Ilfov, a menţionat că toate primăriile, alături de CJ, au împuternicit ADITPBI să realizeze acest proiect şi să facă demersurile necesare pentru obţinerea unei finanţări europene.
El a atras atenţia asupra faptului că există un trend "foarte mare" de populare a judeţului, urmare a faptului că mulţi locuitori ai Capitalei, dar şi din alte părţi ale ţării să mută în Ilfov. Rădulescu a subliniat importanţa deblocării traficului.
"Este necesar proiectul trenului metropolitan şi îl susţinem cu toată încrederea noastră, cu experienţa Consiliului Judeţean în domeniul transportului public. Este un serviciu public pe care trebuie să îl realizăm la standarde cât mai înalte", a subliniat Rădulescu.
Potrivit unui comunicat al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov transmis, marţi, AGERPRES, trenul metropolitan va putea fi folosit din 2024, alături de autobuze, troleibuze, tramvaie şi metrou.
Astfel, în viitor, distanţa de la Snagov la Gara de Nord ar putea fi parcursă în circa 30 de minute, faţă de un interval de timp aproape dublu necesar unui autoturism în condiţiile actuale de trafic.
Pentru introducerea serviciilor de tren urban şi metropolitan, asociaţia a ţinut cont de reţeaua feroviară istorică din zonă. S-a propus funcţionarea a 16 servicii (linii). Într-o primă fază, prin utilizarea infrastructurii feroviare existente, va putea fi asigurată o viteză comercială ridicată (peste 40 kilometri/oră), a menţionat asociaţia.
Nicușor Dan, proiect ambițios: Trenul metropolitan - un metrou care circulă la suprafaţă, cu toate avantajele pe care le are metroul
Explorează subiectul
Articole Similare

3.719
Tranzacția finalului de an în România! Antreprenorul Dorinel Umbrărescu a pus mâna pe ArcelorMittal Hunedoara
3.719

473
Retrospectivă - De la taxele lui Trump, la criza industriei din UE - Cum a fost afectată economia la nivel mondial
473

4.240
Orașul din România unde, peste câteva zile, taxa pe gunoi explodează. Creștere cu 70%
4.240

85
Hyundai rămâne pe dinafară: fabrica din Rusia, pierdută pe fondul războiului, iar opțiunea de revenire stă să expire
85

68
Evoluție mixtă pe piețele bursiere europene: acţiunile din sectorul apărării au scăzut luni, pe fondul discuţiilor de pace privind Ucraina
68

2.063
Florin Cîțu dezvăluie eșecul bugetar uriaș al lui Bolojan: TVA mai mare, bani mai puțini
2.063

23
Bursa de la Bucureşti a închis cu creşteri pe majoritatea indicilor şedinţa de luni
23

72
Apele Române reiau treptat sistemele după atacul cibernetic. Accesul la aplicațiile critice este restaurat gradual
72

7.623
Atacul lui Adrian Câciu, după cifrele oficiale ale Finanțelor: „Au mințit despre facturi ascunse și incapacitate de plată”
7.623

94
O nouă companie aeriană israeliană, TUS IL, recrutează piloţi, operaţiunile comerciale urmând să înceapă în 2026
94

119
România intră în 2026 cu deficit mai mic și venituri mai mari. Alexandru Nazare: „Avem bază sănătoasă pentru un buget responsabil”
119

76
CNAIR a lansat în licitaţie Drumul Expres Suceava-Siret
76

78
Recoltă record de grâu în Argentina, după un sezon aproape ideal pentru fermieri
78

















Comentează