Nicușor Dan se alătură PNL

Autor: Politic Scan

Publicat: 20-01-2016

Actualizat: 20-01-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Nicușor Dan, președintele USB, se alătură demersului inițiat de PNL și îi cere premierului Dacian Cioloș să reintroducă în legea alegerea primarilor în două tururi de scrutin. USB susține că prin acest gest Guvernul are datoria să lanseze o dezbatere publică pe temă, prin intermediul noului minister înființat, și dacă societatea se pronunță pentru modificare, atunci Executivul să dea o Ordonanță de Urgență în acest sens.

”Guvernul Cioloș pare că nu înțelege că are o responsabilitate față de societate, nu este doar o anexă a Parlamentului care l-a numit. Guvernul Cioloș a fost numit în urma unei puternice revolte a societății față de clasa politică în ansamblul ei, pentru a guverna în mod rezonabil și a organiza în mod democratic alegerile. Dacă în chestiunea esențială a alegerii primarilor, de care depinde viața cetățenilor în următorii patru ani, Guvernul Cioloș se derobează de responsabilitate, nu înțeleg rostul acestei guvernări și nu înțeleg rostul Ministerului pentru Consultare Publică și Dialog Civic”, a declarat Nicușor Dan, președintele Uniunii Salvați Bucureștiul, potrivit ȘtiripeSurse.

Cei de la USB reclamă aspecte nedemocratice cu privire la alegerea primarilor într-un singur tur:

permite alegerea primarilor cu mai putin de 50% din voturi, deci nu sunt reprezentativi pentru o majoritate

  • sunt favorizați primarii în funcție
  • anulează dezbaterile electorale
  • forțează votul util

Momentan nu se știe ce soartă va avea propunerea PNL, pentru că premierul Dacian Cioloș a declarat că nu este democratic ca un guvern tehnocrat să modifice o lege electorală.

Citește și Adevărul despre trecerea la două tururi de scrutin

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri