Cel puţin 30 de persoane au fost ucise şi 96 rănite vineri în atentate comise vineri la două moschei în nord-estul Nigeriei, relatează DPA.
Cel puţin 20 de oameni au murit la Yola când un atentator a intrat într-o mulţime de credincioşi care părăseau o moschee după rugăciuni, a declarat un oficial din cadrul serviciilor de urgenţă.
'Încă evacuăm victimele', a afirmat oficialul, adăugând că până acum au fost recuperate 20 de cadavre. Un număr de 30 de persoane au fost de asemenea transportate la spital după ce au fost rănite în urma stării de panică produse după explozie.
Cel puţin 10 credincioşi din Maiduguri au fost ucişi când un alt atentator a intrat în moscheea Subhi, în cursul rugăciunii de dimineaţă, şi a detonat explozibili în mijlocul credincioşilor, a declarat un martor, Ali Garba.
În ultimele săptămâni, atentatori sinucigaşi, suspectaţi că sunt membri ai grupării Boko
Haram, au ucis zeci de credincioşi în nord-estul ţării. Gruparea a sporit atacurile de când a venit la putere, în luna mai, preşedintele nigerian Muhammadu Buhari.AGERPRES
Nigeria: Cel puţin 30 de morţi şi 96 de răniţi în atentate împotriva a două moschei
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

1.461
Trump își arată forța în fața Iranului: americanii au testat una dintre cele mai puternice rachete balistice intercontinentale pe care le dețin / E de 20 de ori mai puternică decât bomba atomică lansată la Hiroshima
1.461

1.743
Australia intervine în Orientul Mijlociu - Au fost desfășurate resurse militare
1.743

68
Kaja Kallas afirmă că ţările din Golf sunt îngrijorate de riscul unui război civil în Iran
68

2.291
Demonstrație de forță a Phenianului - Marina nord-coreeană va fi dotată cu arme nucleare
2.291

133
Război în Orientul Mijlociu - Ucraina cere amânarea următoarelor negocieri trilaterale
133

126
Avioanele F-16 ale Ucrainei au fost lipsite de rachete fabricate în SUA timp de mai multe săptămâni
126

7.850
NORAD a dat alarma la cercul polar - SUA și Canada au ridicat avioane de luptă
7.850

1.988
Vasile Dîncu intervine: România trebuie să fie interesată de umbrela de protecție nucleară propusă de Franța
1.988

132
Ambasadorul Ucrainei în Africa de Sud a refuzat invitaţia de a semna în cartea de condoleanţe pentru ayatollahul Khamenei: aveau pe mâini sângele a mii de cetăţeni ucraineni
132

1.700
VIDEO Alunecare masivă de teren: peste 200 de persoane au murit într-o mină din Congo / Pământul i-a „înghițit” pe oameni la propriu
1.700

152
O dronă rusească a lovit o navă cu cereale în apropierea unui port ucrainean la Marea Neagră
152

109
Miliţii pro-iraniene din Irak revendică atacuri asupra unor ţinte americane şi aliate
109

2.420
România, „umbrela nucleară” a Franței și Tratatul de Neproliferare: ce se discută și unde e linia roșie
2.420

















Comentează