Nigeria: militanţi Boko Haram au răpit-o pe soţia vicepremierului camerunez

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 28-07-2014

Actualizat: 28-07-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

 


Liderul religios musulman al oraşului, numit Lamido, a fost de asemenea răpit împreună cu întreaga sa familie, a declarat ministrul comunicaţiilor Issa Tchiroma. 


Asaltul combatanţilor nigerieni urmează unor atacuri transfrontaliere în Camerunul vecin vineri şi sâmbătă ce au ucis patru soldaţi camerunezi şi rănit alţi zece. 



Tchiroma a adăugat că forţele de securitate i-au respins pe atacatori şi 'întregul teritoriu naţional este sub control'.


Boko Haram a lansat mai multe atacuri în nordul Camerunului în acest an, jefuind sate şi omorând civili de-a lungul frontierei poroase cu Nigeria ce se întinde pe mai mult de 2.000 de kilometri. 


Preşedintele Camerunului, Paul Biya, a declarat 'război contra Boko Haram' în luna mai şi a început lansarea de operaţiuni regulate de combatere a terorismului în  nord. 


Boko Haram, care înseamnă 'educaţia occidentală este păcătoasă', a lansat primele atacuri în Nigeria în 2009, când insurgenţii au luat ca ţinte în principal creştini, afirmând că vrea să stabilească un stat islamic. 


Începând de la jumătatea anului 2013, Boko Haram şi-a concentrat atacurile asupra agenţilor securităţii de stat, precum şi asupra civililor atât creştini cât şi de credinţă musulmană, aminteşte DPA.AGERPRES
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri