Pentru prima dată în istoria postbelică, Italia ar putea să organizeze alegeri generale de două ori în acelaşi an. Ţara se află în impas după alegerile generale din 4 martie, în urma cărora au rezultat trei blocuri parlamentare minoritare, incapabile să coopereze.
'În ceea ce ne priveşte, noi putem vota (din nou) imediat, prima dată posibilă ar putea fi 8 iulie şi vă spun că de azi suntem în stare de campanie electorală', a declarat luni liderul Mişcării populiste Cinci Stele (M5S), Luigi di Maio.
Di Maio a făcut această declaraţie după ce preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, a avut întâlniri cu grupuri rivale de politicieni şi a declarat că nu s-au înregistrat progrese în negocieri.
Mişcarea Cinci Stele a eşuat din nou în a ajunge la un acord cu partidul de extremă dreapta Liga, în condiţiile în care Silvio Berlusconi constituie, se pare, un 'măr al discordiei' între cele două formaţiuni.
Liderul partidului de extremă dreapta Liga din Italia, Matteo Salvini, a anunţat luni că i-a cerut preşedintelui ţării să îi ofere un mandat să încerce să formeze un guvern, din partea unui bloc conservator din care face parte şi Silvio Berlusconi. Or, propunerea lui Salvini pare să închidă uşa Mişcării 5 Stele, al cărei lider Luigi Di Maio i-a propus un acord lui Salvini cu condiţia ca acesta să se distanţeze de Berlusconi.
La alegerile naţionale de la 4 martie, cele mai multe mandate în parlament au fost câştigate, fără o majoritate clară, de o alianţă de centru-dreapta condusă de formaţiunea anti-imigraţie Liga, iar partidul anti-sistem Mişcarea 5 Stele s-a clasat, individual, cel mai bine. Partidul Democrat, de centru-stânga, a ieşit pe poziţia a treia.
Noi alegeri generale ar putea avea loc în Italia în acest an
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

31
Forţele speciale ale SUA au ajuns în Orientul Mijlociu - Ce misiuni ar putea avea
31

254
Alertă energetică în UE: Bruxelles cere coordonare rapidă pentru a evita o criză a petrolului
254

1.696
Prăbușirea unei iluzii numită Dubai: când rachetele bat realitatea mincinoasă a influencerilor plătiți
1.696

1.102
"Furtuna perfectă" adusă de schimbarea ordinii mondiale lovește puternic Europa. Corneliu Bjola (Oxford): "România trebuie să se ridice la alt nivel"
1.102

1.304
Risc major pentru economia globală: Donald Trump, pregătit să încheie războiul cu Iranul fără redeschiderea Strâmtorii Ormuz
1.304

2.270
Volodimir Zelenski are la dispoziție două luni pentru a ceda Donbasul. Ce sa va întâmpla dacă refuză
2.270

591
Netanyahu ignoră apelurile la pace și susține că nu se vor opri din 'a zdrobi regimul terorist' iranian
591

1.277
Tensiuni în creștere: Israelul acuză Franța de ostilitate, o schimbare majoră în politica de achiziții militare
1.277

1.369
Vine curând nota de plată! Trump vrea să ceară țărilor arabe să suporte costurile războiului împotriva Iranului
1.369

1.501
Kremlinul vine cu un răspuns la propunerea lui Zelenski privind un armistițiu energetic: 'Nu am văzut nicio inițiativă clar formulată'
1.501

29
Cooperare în domeniul educației: Bulgaria ar putea introduce limba ucraineană în școli
29

1.107
VIDEO Donald Trump își face două statui din aur. Vor fi expuse în viitoarea Bibliotecă Prezidențială/ Proiectul este conceput ca un zgârie-nori
1.107

472
UE trage semnalul de alarmă: Dependența de tehnologie străină poate lovi Uniunea Europeană
472
















Comentează