Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noi concluzii după dezastrul de la Colectiv: Ce spune DSU

colectiv

Dificultatea în stabilirea unui număr estimativ de victime cât mai apropiat de realitate, alertarea individuală a fiecărui echipaj, în mod gradual, neutilizarea frecvenţei unice la locul intervenţiei (ISUBIF şi SABIF), imposibilitatea de a forma o imagine de ansamblu unitară a resurselor medicale şi de prim ajutor calificat SMURD şi SABIF - sunt câteva dintre problemele identificate în urma evaluării Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, după incendiul de la clubul Colectiv.

De asemenea, potrivit raportului DSU, inexistenţa unei proceduri clare cu privire la realocarea pacienţilor între spitale, lipsa unor mecanisme prestabilite de colaborare cu ONG-urile şi cu voluntarii, necesitatea unor acorduri prestabilite de transfer al pacienţilor cu arsuri, încheiate cu alte unităţi sanitare, structuri guvernamentale sau non-guvernamentale din Uniunea Europeană - au fost identificate drept probleme cu care autorităţile s-au confruntat în cazul Colectiv. Raportul mai relevă inexistenţa unor numere de telefon dedicate şi care să fie activate pentru relaţia cu publicul doar pentru astfel de situaţii, lipsa comunicării imediate a unei schimbări în lista pacienţilor care urmau să fie transferaţi, ceea ce a condus la situaţia în care spitalul nu a mai putut anunţa în timp util rudele pacientului, dar şi faptul că serviciile private de sănătate nu cunosc rolul lor în astfel de cazuri.

În evaluarea DSU se constată că asistenţa medicală necesară unor astfel de pacienţi impune resurse care nu sunt disponibile într-o singură ţară în astfel de situaţii complexe şi se menţionează necesitatea existenţei unor mecanisme prestabilite de colaborare cu ONG-urile, semnarea de către DSU a unor protocoale specializate, astfel încât să existe o bază de date, în vederea contactării acestora în situaţii similare. DSU a identificat şi măsuri care pot fi luate pentru îmbunătăţirea modului de acţiune în astfel de situaţii, printre care reanalizarea cu sprijinul STS a aplicaţiei COORD-COM, pentru a putea obţine mai multe informaţii despre evenimentul în cauză - amploare, număr de victime potenţial evolutiv -, astfel încât dispeceratul încă de la primul apel să aloce un număr mai mare de resurse, schimbarea procedurii de alertare radio în sensul că resursele disponibile trebuie alertate în grup şi nu individual, fiecare urmând să raporteze doar începerea deplasării, această procedură fiind aplicabilă (noiembrie 2015) la nivelul ISU Bucureşti-Ilfov şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

Potrivit raportului, este necesară modificarea procedurii de lucru radio. ''Urgenţele cotidiene să rămână pe frecvenţa actuală, iar în caz de eveniment cu victime multiple, acesta să fie dispecerizat pe o altă frecvenţă TETRA până la finalizarea intervenţiei; Alocarea frecvenţei unice ce se foloseşte la locul intervenţiei să fie transmisă de dispecerat către echipele implicate în gestionarea evenimentului'', se arată în evaluare. De asemenea, este importantă accelerarea procesului de implementare a dispeceratului integrat ISU-SMURD-SABIF (proiect aflat în derulare) pentru gestionarea eficientă a unui eveniment cu victime multiple, inclusiv prin comunicarea directă între personalul operativ din cele două dispecerate.

Totodată, se impune crearea unei proceduri prin care spitalele să fie prealertate şi alertate despre producerea unui astfel de accident şi despre posibilitatea ajungerii unui număr mare şi neprecizat de victime. ''În această situaţie, transmiterea feed-back-ului către dispeceratul ISU-SMURD/SABIF va eficientiza procedura de evacuare a victimelor aflate la faţa locului în funcţie de locurile libere din spitale şi, totodată, se va obţine imagine de ansamblu referitoare la numărul real şi gravitatea victimelor, acestea din urmă fiind extrem de importante în managementul pe termen lung al victimelor'', se menţionează în raport. DSU arată importanţa înfiinţării unui dispecerat unic, astfel încât să existe o coordonare integrată a evacuării victimelor către spitale, cu resursele SABIF şi SMURD, printr-o colaborare directă între personalul celor două instituţii. De asemenea, se susţine analizarea posibilităţii folosirii telemedicinei, ''fapt ce ar avea ca rezultat scurtarea timpului de transfer'', precum şi acorduri prestabilite de transfer al pacienţilor cu arsuri, încheiate cu alte unităţi sanitare, structuri guvernamentale sau non-guvernamentale din Uniunea Europeană, în vederea reducerii timpului de alocare a acestor pacienţi către unităţi care pot asigura asistenţa medicală de specialitate. ''Problemele apărute sunt punctuale şi nu au avut un impact semnificativ asupra eficienţei intervenţiei structurilor de urgenţă la locul incendiului, despre care apreciem că s-a desfăşurat în parametrii corespunzători, inclusiv pe baza comparaţiei cu intervenţiile care s-au înregistrat în cazul unor evenimente similare, la nivel internaţional. Aceste 'lecţii învăţate' pot suferi modificări ulterioare pe baza unor analize complementare şi schimburi de experienţă cu colegi din alte ţări'', se mai arată în evaluare, spune Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.