Noi date în criza coronavirus din Franţa: 367 de decese în 24 de ore şi a scăzut numărul pacienţilor aflaţi la Terapie intensivă

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 28-04-2020

Actualizat: 28-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Operation World

În Franţa, 23.660 de persoane au murit din cauza coronavirusului de la începutul lui martie, cu 367 de noi victime în 24 de ore, dar numărul pacienţilor în stare gravă continuă să scadă, potrivit bilanţului cotidian stabilit marţi de Direcţia generală de Sănătate (DGS), scrie AFP, potrivit news.ro.

221 de persoane au ieşit de la Terapie intensivă în ultimele 24 de ore, confirmând scăderea continuă observată de mai mult de două săptămâni.

Citește și: Lovitură de la DNA de ultim moment! Sunt vizați mii de magistrați cu dosare penale

Potrivit oficialilor francezi, 14.810 de decese au fost înregistrate în spitale (cu 313 în plus) şi 8.850 de victime în centrele de ingrijire şi alte unităţi medico-sociale (cu 54 în plus).

Marţi, premierul Edouard Philippe a prezentat în faţa deputaţilor planul de ieşire din izolare, progresiv, care trebuie să intre în vigoare în Franţa din 11 mai.

Purtarea obligatorie a măştii în transportul în comun, testarea masivă a persoanelor care prezintă simptome, precum şi redeschiderea graduală a şcolilor fac parte din măsurile anunţate.

Citește și: Vor începe să se audă zgomote de cătușe la CFR? Corpul de Control al prim-ministrului a trimis un raport la DNA .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri