Un avocat ieşean este acuzat că în urmă cu un an şi-ar fi aruncat iubita pe fereastră de la etajul şase, iar aceasta a murit pe loc. Sebastian Felecanu, de profesie avocat este acuzat de omor calificat. Judecătorii au admis cererea procurorilor de arestare a avocatului pentru 30 de zile.
Monica Cioată, în vârstă de 25 de ani, a căzut de la etajul şase al unui bloc situat în Târgu Cucu, în dimineaţa zilei de 19 iunie 2021. Femeia era însărcinată în două luni. La ora 4.30, un apel 112 a anunţat că o persoană a căzut de la înălţime în parcarea din spatele blocului. Nouă minute mai târziu, un vecin a coborât pentru a vedea ce s-a întâmplat, iar la 4:36 a ajuns un echipaj de ambulanţă. Un minut mai târziu a ajuns şi Poliţia. La ora 4:58, la 21 de minute trecute de la tragedie, a coborât şi avocatul Sebastian Felecanu, însoţit de poliţişti. Autorităţile au deschis atunci un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă. Asistenta şi în acelaşi timp iubita lui Sebastian Felecanu avea 26 de ani şi lucra ca avocat la cabinetul acestuia. Era din Târgu Frumos, fiind absolventă a Facultăţii de Drept în anul 2017. În anul 2019, tânăra a devenit avocat al Baroului Iaşi.
Procurorul de caz care s-a ocupat de cercetări a comandat două expertize şi a mers pe trei ipoteze: omor, sinucidere, şi instigare la sinucidere, informează jurnaliștii de la ziaruldeiasi.ro.
Una dintre expertize a fost decodarea telefonului fetei pe care anchetatorii l-au trimis la decodat în Germania. De pe acesta, anchetatorii ar fi văzut că cei doi se certau tot timpul prin mesaje, ea reproşându-i mereu că bea prea mult şi este infidel, informează sursa citată.
Comentează