Serviciile de informaţii americane au detectat în 2015 conversaţii între funcţionari ruşi şi persoane care aveau legături cu Donald Trump înainte ca acesta să-şi lanseze campania prezidenţială, a informat miercuri cotidianul The Wall Street Journal (WSJ), citat de EFE, potrivit agerpres.
Conversaţiile menţionate au început în primăvara lui 2015, înainte ca, la 16 iunie acelaşi an, Trump să-şi anunţe intenţia de a se prezenta în calitate de candidat republican la scrutinul din 8 noiembrie 2016, pe care l-a şi câştigat.
ALERTĂ teroristă în cantonamentul lui Real Madrid din SUA. UCLA a fost evacuată - VIDEO
Potrivit declaraţiilor făcute ziarului american de surse din administraţia Trump şi din administraţia predecesorului său, democratul Barack Obama, în unele conversaţii era menţionată posibilitatea organizării unor reuniuni în afara SUA.
WSJ scrie că nu este clar despre ce anume discutau persoanele din echipa lui Trump şi consilieri ruşi şi nici dacă ar putea fi făcută o legătură cu ambiţiile magnatului american de a candida. Însă - scrie WSJ - în lumina ultimelor dezvăluiri privind discuţiile fiului cel mare al preşedintelui american, Donald Trump Jr, cu persoane apropiate de Kremlin, anchetatorii 'recuperează primele rapoarte pentru a vedea dacă le pot înţelege mai bine'.
Rapoartele la care face referire ziarul american au fost întocmite de agenţiile de informaţii ale SUA care urmăresc constant activităţile spionajului rus şi au fost realizate pe baza convorbirilor telefonice sau e-mailurilor. Însă cu acel prilej nu s-a tras o concluzie în legătură cu aceste contacte, dat fiind că Trump făcea afaceri în Rusia şi era 'o celebritate mondială'.
Potrivit WSJ, primele rapoarte nu au declanşat alarma, însă unii funcţionari se întrebau care era scopul discuţiilor dintre funcţionari ruşi şi oameni din anturajul lui Trump încă înainte ca magnatul american să-şi anunţe candidatura.
Comentează