Noi parcuri industriale în zona de Nord-Vest a României, pentru dezvoltarea economiei locale și naționale

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 15-09-2022

Actualizat: 15-09-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Parcurile industriale reprezintă instrumente cheie de dezvoltare locală, regională și chiar națională, un motor al economiei.

În Maramureș, actualul executiv al administrației publice județene lucrează la înființarea a trei parcuri industriale. Un prim parc industrial va fi construit în zona orașului Baia Sprie, iar celelalte doua în Fărcașa și Șomcuta Mare, pe suprafețe de 34 hectare, cu posibilitate de extindere până la 50 de hectare, 20 hectare, respectiv 10 hectare de teren.

În ceea ce privește finanțarea acestora pentru utilități și infrastructură, administrația județeană va accesa fonduri europene prin Programul Operațional Regional, iar pentru dezvoltarea zonelor industriale vor fi folosite fonduri de la bugetul județean.

Administrația județeană a făcut deja o serie de demersuri necesare pentru realizarea parcurilor industriale: a fost înființată societatea Parcuri Industriale Maramureș S.A. care gestionează implementarea acestui obiectiv de investiții și au fost transferate terenurile în proprietatea județului Maramureș.

Prin realizarea de parcuri industriale, se va crea infrastructura necesară pentru atragerea de investitori, care vor putea astfel să își dezvolte afacerile și să creeze noi locuri de muncă pentru cetățeni.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a anunțat că a purtat discuții cu antreprenori și există cereri de la investitori care doresc să dezvolte afaceri în Maramureș.

„Realizarea de parcuri industriale în județul nostru va atrage investitori străini, care vor crea locuri de muncă pentru maramureșeni, iar prin realizarea de investiții noi putem crește calitatea vieții în Maramureș”, a declarat Ionel Bogdan.

content-image

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri