Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noi reguli la nivelul UE menite să îmbunătăţească echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată a părinţilor au intrat în vigoare

www.desteptarea.ro
parinti

Toate statele membre UE trebuie să aplice, din 2 august, normele instituite la nivelul Uniunii pentru a îmbunătăţi echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată a părinţilor şi îngrijitorilor, adoptate în 2019, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Normele stabilesc standarde minime privind concediul de paternitate, concediul pentru creşterea copilului şi concediul de îngrijitor, precum şi drepturi suplimentare, cum ar fi dreptul de a solicita formule flexibile de lucru, care vor ajuta persoanele în cauză să îşi continue atât cariera, cât şi viaţa de familie fără a sacrifica una dintre acestea în favoarea celeilalte.

Adăugându-se drepturilor deja existente în ceea ce priveşte concediul de maternitate, noile drepturi au fost obţinute în cadrul Pilonului european al drepturilor sociale, iar introducerea lor este un pas esenţial către construirea unei Uniuni a egalităţii, potrivit Agerpres.ro.

Directiva privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată urmăreşte să sporească participarea femeilor pe piaţa forţei de muncă şi utilizarea concediilor din motive familiale şi a formulelor flexibile de lucru. În ansamblul UE, rata de ocupare în rândul femeilor este cu 10,8% mai mică decât cea din rândul bărbaţilor.

În plus, doar 6% dintre femeile cu responsabilităţi familiale lucrează, comparativ cu 81% dintre bărbaţii cu aceleaşi responsabilităţi. Directiva le oferă lucrătorilor perioade de concediu pentru a se ocupa de membrii familiei care au nevoie de sprijin şi garantează, în general, că părinţii şi îngrijitorii îşi pot concilia viaţa profesională cu cea de familie.

Statele membre au avut obligaţia de a transpune directiva în legislaţia naţională până marţi, 2 august. Ca etapă următoare, Comisia va evalua exhaustivitatea şi conformitatea măsurilor naţionale notificate de fiecare stat membru şi va lua măsuri dacă este necesar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.