Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noiembrie a adus cea mai mare creștere pentru bursă, din februarie 2019

bvb

Cu o creştere de 9,12% pentru indicele principal BET în noiembrie 2020, bursa a încheiat cea mai bună lună din ultimii aproape doi ani, în contextul aprecierii indicilor de pe plan extern, determinate de informaţiile cu privire la dezvoltarea unor vaccinuri împotriva COVID, notează ZF, potrivit Mediafax.

Indicele principal BET, cel care reflectă evoluţia celor mai tranzacţionate 17 acţiuni de la bursa românească a urcat pe parcursul lunii noiembrie cu aproape 780 de puncte, de la 8.510 de puncte la 9.286 de puncte. Peste Ocean, indicele Dow Jones tocmai a încheiat cea mai bună lună din 1987 încoace, cu o apreciere de 12%.

Dar creşterea din noiembrie de pe burse a venit ca urmare a unor anunţuri de dezvoltare a vaccinurilor împotriva Covid-19, deci cu alte cuvinte fără date economice concrete pentru revenirea economică, fiind mai degrabă o euforie a investitorilor şi un prim semnal că lucrurile vor reveni la normalitate. Aşadar cum va fi decembrie dar şi începutul de 2021?

Un bucureştean a fost amendat pentru 'propagandă electorală' pe Facebook după încheierea campaniei/ DOCUMENT

„În continuare văd două scenarii: ori vom continua să înregistram creşteri de mai mică amploare şi investorii vor ignora complet datele proaste din economie şi vor privi spre viitor mizând pe o revenire economică mai probabilă începând cu trimestrul II din 2021, ori vom avea parte de multă volatilitate, respectiv perioade cu creşteri pe ştirile legate de apropierea distribuţiei vaccinului şi scăderi din cauza rezultelor mai slabe raportate de companii şi indicatorii macroeconomici dar şi legate de noi restricţii“, spune Adrian Cojocar, director general adjunct al Patria Asset Management.

Pentru a reveni la valoarea de la începutul anului 2020, indicele principal BET are nevoie să se aprecieze cu aproape 7%, adică să câştige aproape 700 de puncte.

De asemenea pe parcursul lunii noiembrie s-a desfăşurat şi oferta de titluri de stat Fidelis, prin care statul român a atras 2,7 miliarde de lei de la investitorii persoane fizice, atât prin intermediul brokerilor de la bursa românească cât şi printr-un sindicat format din cele mai mari bănci din România. Listarea acestor titluri de stat, pentru care Ministerul Finanţelor plăteşte o dobândă şi de 4% pe an, ar urma să aibă loc pe 7 decembrie 2020, ceea ce va majora lichiditatea la bursa locală, dar ar putea atrage şi noi investitori în acţiuni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.