Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noile reguli pentru vânzarea terenurilor agricole. Vezi ce prevede legea și ce schimbări vor exista la Ministerul Agriculturii

teren de vanzare

Proiectul înaintat Parlamentului României de către Guvern a fost retrimis spre reexaminare de către președintele Băsescu, iar forma finală a fost publicată în Monitorul Oficial pe 12 martie, cu specificarea că va fi aplicată după 30 de zile. Adică de ieri!

Potrivit actului normativ publicat în Monitorul Oficial pe 12 martie, în 7 zile de la intrarea în vigoare trebuie să apară şi normele metodologice, iar în cadrul Ministerului Agriculturii trebuie să se ia diverse măsuri, printre care constituirea unei structuri care să se ocupe de gestionarea anunţurilor de vânzare-cumpărare terenuri agricole.

“Noi suntem gata cu normele metodologice, astfel încât, după data de 12, să le avem. Le-am trimis la mai multe ministere, printre care Ministerul Culturii şi MApN şi aşteptăm punctele lor de vedere”, a declarat pentru economica.net Daniel Botănoiu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii. Până la ora redactării acestei știri, normele metodologice nu erau publicate în Monitorul Oficial.

Departament special la MADR

Potrivit oficialului ministerului Agriculturii citat de economica.net, miercurea viitoare va intra în Guvern spre aprobare şi un proiect de ordonanţă de urgenţă ce va permite Ministerului Agriculturii să mai creeze 16 posturi necesare creării unui departament lărgit care să se ocupe în mod special de tranzacţiile cu teren agricol. Aceasta în condiţiile în care, potrivit Legii, “primăria are obligaţia de a transmite structurii din cadrul aparatului central al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, denumită în continuare structura centrală, respectiv structurilor teritoriale ale acestuia, denumite în continuare structuri teritoriale, după caz, un dosar care să cuprindă lista preemptorilor, respectiv copiile cererii de afişare, ale ofertei de vânzare şi ale documentelor doveditoare prevăzute la alin. (1), în termen de 3 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii”.

“Trebuie să mai aduc din teritoriu 16 oameni pentru a avea o direcţie mai mare. Ne mai trebuie jurişti. Financiar, acest lucru nu va presupune nicio modificare a cheltuielilor bugetare, dar este nevoie de HG pentru a putea modifica numărul de angajaţi”, a mai declarat Botănoiu.

Noua lege ce reglementează tranzacţiile cu teren din extravilanul localităţilor impune anumite limite cumpărătorilor şi stabileşte o serie de paşi ce trebuie urmaţi pentrua finalizarea procesului. Principala îngrădire impusă de lege constră în dreptul de preempţiune pe care îl au anumite categorii de persoane: coproprietarii terenurilor scoase la vânzare, arendaşi, proprietari vecini, statului român, prin Agenţia Domeniilor Statului, în această ordine.

Totodată, pentru a putea vinde un teren agricol, proprietarii trebuie să depună la primării o cerere prin care solicită notificarea preemptorilor şi afişarea ofertei de vânzare a terenului agricol. Cererea va fi însoţită de oferta de vânzare a terenului agricol, care va cuprinde, pe lângă preţul cerut pentru teren, numele şi prenumele vânzătorului, adresa completă a domiciliului acestuia, amplasamentul terenului, suprafaţa, categoria de folosinţă şi documentele cadastrale. Ulterior, “sarcina” găsirii cumpărătorului care să respecte toate condiţiile legale va fi a structurilor locale şi centrale create în acest sens.

Noile reguli

Înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de Codul civil și a dreptului de preempţiune al coproprietarilor, arendaşilor, proprietarilor vecini, precum şi al statului român, prin Agenţia Domeniilor Statului, în această ordine, la preţ şi în condiţii egale. Vânzătorul înregistrează, la primăria din raza unităţii administrativ-teritoriale unde se află terenul, o cerere princare solicită afişarea ofertei de vânzare a terenului agricol situat în extravilan, în vederea aducerii acesteia la cunoştinţa preemptorilor. Vânzătorul nu mai este obligat, conform unei variante a proiectului, să identifice singur lista de preemtori.

În termen de o zi lucrătoare de la data înregistrării cererii, primăria are obligaţia să afişeze timp de 30 de zile oferta de vânzare la sediul său și, după caz, pe pagina de internet a acesteia. Primăria are obligaţia de a transmite structurii din cadrul aparatului central al Ministerului Agriculturii un dosar care să cuprindă lista preemptorilor, respectiv copiile cererii de afişare, ale ofertei de vânzare şi ale documentelor doveditoare. Titularul dreptului de preempţiune trebuie ca,în termenul de 30 de zile să îşi manifeste în scris intenţia de cumpărare, să comunice acceptarea ofertei vânzătorului şi să o înregistreze la sediul primăriei unde aceasta a fost afişată.

Primăria va afişa, în termen de 24 ore de la înregistrarea acceptării ofertei de vânzare, datele prevăzute în normele metodologice la prezenta lege, respectiv le va trimite pentru afişare pe site către structura centrală. În cazul în care, în termenul de 30 de zile mai mulţi preemptori de rang diferit îşi manifestă în scris intenţia de cumpărare, la acelaşi preţ şi în aceleaşi condiţii, vânzătorul va alege preemptorul, potenţial cumpărător, şi va comunica numele acestuia primăriei.

În cazul în care, în termenul de 30 de zile mai mulţi preemptori de acelaşi rang îşi manifestă în scris intenţia de cumpărare şi niciun alt preemptor de rang superior nu a acceptat oferta, la acelaşi preţ şi în aceleaşi condiţii, vânzătorul va alege dintre aceştia şi va comunica numele acestuia primăriei.

“Este un proiect foarte important şi cred că face să se pună accent pe comunităţile locale şi dă românilor posibilitatea de a avea acces la terenul agricol. Prin adoptarea acestui proiect nu am creat mai multă birocraţie, vânzătorii nu trebuie să facă mai multe drumuri, nu plăteşte nicio taxă nouă” a spus, în Parlament, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Acesta a declarat însă că este posibilă o ulterioară modificare a altor legi sau chiar a a Codului Fiscal, astfel încât primăriile să nu capete o încărcătură mult mai mare fără a primi în schimb sume din taxe.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.