stiripesurse.ro

 
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Noile sondaje și congresul PSD

Zilele acestea au apărut pe piață date din două noi sondaje realizate de către Sociopol și IMAS. Coincidența dintre publicare a acestor date și congresul PSD este interesantă. Informația costă și cine aprobă difuzarea informației către public poate avea motive ulterioare. Dar, dincolo de asta, merită discutate deoarece ele sugerează o ruptură în trendurile pe care le știam.

Anume, ceea ce știam până acum în mod public era că PSD, în ciuda insistenței de a se amesteca în treburile Justiției, se menține undeva spre 40%.

Noile sondaje descriu o realitate diferită. În ele, PSD a scăzut sub 30% iar PNL a crescut spre 30% fără ca prin aceasta să fagociteze procentele USR. PNL adună mai multe voturi decât PSD iar USR adună mai multe voturi decât ALDE.

content-image
(sursa)

Am vorbit și altădată despre existența unui pact social între PSD și alegătorii săi. Conform acestui pact, partidul guvernează în interesul celor aleși și, în schimb, i se dă voie să fure și să corupă ... în limitele bunului simț.

Ei bine, aparențele sugerează că acest pact este considerat terminat de către mulți membri din poporul PSD. Iar noile sondaje, care arată că partidul pierde în rândul electoratului său, ar putea avea și un mic efect de cascadă, arătând că iată, este ok pentru un PSD-ist să nu mai voteze cu PSD.

Poate mai interesant, însă, este faptul că PNL și USD nu par să fii crescut neapărat în dauna PSD ci, de fapt, votanții PSD care au dispărut s-au mutat în zona nehotărâților sau sunt în zona celor care nu doresc să voteze.

content-image
(sursa)

Faptul că numărul alegătorilor care susțin că vor merge la vot și vor vota cu un anumit partid este în scădere nu este, în sine, o problemă pentru nimeni. Oricum, sondajele făcute între alegeri, pot să supraestimeze prezența la vot deoarece mulți dintre cei care nu vor vota preferă să fie văzuți ca fiind cetățeni activi și să își declare o intenție de vot. Dar dacă, după cum se vede în graficul de deasupra, un anumit partid (PSD) „sângerează” în mod particular voturi, atunci acel partid are o problemă.

Ce se va întâmpla mai departe cu acești alegători? Deocamdată, este destul de improbabil ca ei să se mute înspre partidele de opoziție. Unul din motive este că aceste partide de nici măcar nu se străduie să îi atragă, nici măcar nu se străduie să înțeleagă care sunt nevoile lor și preferă să se streseze în ceea ce privește pierderea sau menținerea electoratului care deja este anti PSD. Și atunci, există două posibilități. O primă posibilitate este ca aceștia să se întoarcă la social democrați creând un nou șoc și o nouă confuzie între entuziaștii anti-PSD. O altă posibilitate este ca, într-un număr semnificativ, ei să se mute spre un partid populist sau extremist. Din nou, spre șocul entuziaștilor dreptei.

Dar să ne întoarcem la congresul PSD. Alegerea rațională atunci când ai un număr mare de alegători care te-au părăsit dar încă nu au dezertat la inamic este să sacrifici ceva pentru a arăta că în că îți pasă de opinia lor. Din punct de vedere al rațiunii electorale, cel mai potrivit pentru a fi sacrificat este, cu siguranță, Liviu Dragnea.

Nu mă aștept ca dl Dragnea să fie scos din fruntea Partidului Social Democrat. Dar presiunea pusă prin publicarea datelor poate servi la a obține concesii în trocul puterii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.