Premium
Prin cazurile tot mai dese prezentate în ultimii ani (Bodnariu nu este nici pe departe caz izolat) despre modul în care acționează Serviciul pentru Protecția Copiilor (Barneverent) din această țară, imaginea Norvegiei în lume devine aceea a unei țări extrem de dubioase. Și, din păcate, nu doar imagine Norvegiei are de suferit, ci întregul Occident.
Situații de copii luați din familii rezidente în Norvegia, de obicei ale unor imigranți, au vizat multe alte țări: Rusia, Turcia, Slovacia, Cehia, Lituania, India. Vorbim de cazuri sonore, care au făcut vâlvă în media din țările respective și chiar la nivel politic, dar și în presa internațională. Vorbim, de asemenea, de motivații la limita rațiunii și psihologiei. Vorbim, în toate cazurile, de un soi de ”autism” al autorităților norvegiene, atunci când au fost interpelate de organizații internaționale, oficialități ale altor țări, chiar reprezentanți ai opiniei publice din Norvegia.
Probabil că e destul de greu să te pronunți pe fiecare din aceste cazuri care au făcut valuri la nivel internațional (dar aici o vină o au și autoritățile norvegiene), dar pe ”talentul” de Public Relations al statului norvegian e destul de simplu să pui un diagnostic: EXECRABIL!
O întreagă țară e suspectată de ”practici naziste”, de lipsă elementară de umanitate, de scenarii care mai de care mai terifiante despre trafic de organe, colectare de material genetic, descurajarea imigrației prin ricoșeu ș,a.m.d. Alte țări, mai sărace și pentru mult mai puțin, au făcut eforturi uriașe și au mobilizat resurse gigantice ca să corecteze trendul opiniei publice internaționale.
Cazurile prezentate, de copii luați de lângă familiile lor, stârnesc o mare emoție, e firesc, iar publicul e ușor de impresionat. Pe lângă ele, mai apar și date și statistici adiacente care vin chiar de la organizații și persoane private credibile din Norvegia.
Ce fac autoritățile scandinave? Nu fac decât să pună gaz pe foc prin lipsa de transparență și zgârcenia cu care oferă informații suplimentare. Sigur, motivele invocate (anchetă în curs, independența serviciilor de protecție a copilului) par credibile, dar când te confrunți cu o asemenea criză de imagine (relatările durează de ani de zile), a rămâne înțepenit în proceduri (business as usual) e o uriașă gafă de PR.
Cum războiul rece n-a încetat niciodată în materie de propagandă după 1990, iar Rusia e profund interesată în portretizarea unui Occident ”decadent și ipocrit”, Norvegia se potrivește ca o mănușă acestei retorici venite de la Moscova și promovată pe toate canalele mai ales în țările în care Putin are mize directe.
Iar în această retorică nu mai este vorba doar de Norvegia și serviciul său de protecție a copilului, e vorba de un Occident care și-a creat niște reguli care ating demnitatea omului. Nu vă îndoiți că așa transpare din propaganda Moscovei pe tema acestor cazuri.
Probabil că rigoarea Barneverent e justificată și de istoria infamă a Norvegiei cu ”copiii naziști” abuzați după Al Doilea Război Mondial (citește mai multe aici), o poveste care n-a făcut nici ea prea multă cinste țării nordice, ocupată de Germania. Dar să cazi din una într-alta, din lac în puț, cum se zice, doar pentru că ești incapabil să comunici deschis și să oferi suficientă informație, care să stopeze speculațiile de tot felul, frizează limita de sus a incompetenței, ceea ce e șocant pentru un stat civilizat, cu un standard de viață extrem de ridicat în Europa și în lume.
În lumea de azi, în care viteza de circulație a informației a crescut exponențial, în care media pot, la limită, să pornească sau să oprească războaie, să te închizi în carapacea procedurilor e sinucidere curată. Nicio țară nu-și permite să rămână cu ”ștampile”. Economia mondială, schimburile culturale, turismul depind esențial de modul în care îți promovezi imaginea în lume. Investitorii sunt sensibili la climatul general dintr-o anumită țară, dar și la poveștile pe care le citesc în presa internațională. Turiștii, la fel.
România a trăit această experiență, mai ales la începutul anilor 90, dar și ulterior, atunci când apăreau povești din cele mai scandaloase cu adopții ilegale și trafic de copii. Imaginile au făcut înconjurul lumii și ne-au produs un mare deserviciu. E drept că România era o țară săracă, ieșită din izolarea comunismului, care avea nevoie uriașă de recunoaștere internațională, de reintrarea în circuitul țărilor civilizate.
Norvegia nu e deloc în situația în care eram noi. Și, totuși, cu toată punga de petrol pe care stau norvegienii, cu aroganța lor de țară nordică dominantă, nu se știe când persistența acestor scandaluri de neoprit, ce privesc acțiunile Barneverent se va întoarce violent împotriva acestei țări și a locuitorilor ei. Și s-ar putea să fie prea târziu.
