Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Norvegia, măsură drastică împotriva standardelor de frumuseţe nerealiste: Imaginile retușate sau editate din reclame vor trebui explicate

Agerpres - Reuters
Norvegia

Reclamele în care aspectul unei persoane a fost editat trebuie acum explicate în Norvegia, potrivit unei modificări legislative intrate în vigoare vineri, relatează DPA.

Imaginile retuşate sau editate, utilizate în reclamele comerciale, trebuie acum să includă o notificare uniformă circulară.

Acest lucru afectează modificări ale formei şi dimensiunii corpului, precum şi ale pielii persoanei descrise în reclamă, conform Agerpres.

Măsura are ca scop, pe de-o parte, creşterea gradului de conştientizare că reclamele adesea nu reprezintă corpul natural şi, pe de altă parte, protejarea minorilor în special să nu aspire la standarde de frumuseţe nerealiste.

"În sfârşit, obţinem o măsură puternică împotriva presiunii nesănătoase asupra corpului la care sunt expuşi copiii şi tinerii în special", a declarat ministrul familiei Kjersti Toppe, salutând modificarea.

Noile cerinţe se aplică atât mass-media convenţionale, cât şi celei online, precum şi pe reţelele sociale, inclusiv influenceri. Nerespectarea lor poate conduce la o amendă, nu numai pentru cei responsabili de reclamă, dar şi pentru agenţii de publicitate.

Notificarea trebuie să ocupe aproximativ 7% din suprafaţa imaginii şi să fie plasată în colţul din stânga sus al reclamei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.