Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noua șmecherie a rușilor: La ce metodă apelează pentru a putea călători, din cauză că vaccinurile lor nu sunt recunoscute

Cristi Șelaru
Moscova biserica Piața Roșie

Croaţia a devenit, după redeschiderea frontierei aeriene a Statelor Unite, o destinaţie populară în rândul ruşilor, care se vaccinează la Zagreb cu vaccinuri - aprobate -, pentru a putea călători în lume, în contextul în care vaccinul rusesc împotriva covid-19, Sputnik V, nu a fost validat de către autorităţile sanitare din Statele Unite, Uniunea Europeană (UE) sau OMS, relatează Euronews.

”Nu doar ruşi, ci tot feul de străini vin să se vaccineze aici. Există o coadă de aşteptare specială, dar mai ales ruşi se află în tranzit o singură zi în Croaţia. Ei obţin o confirmare a vaccinării aici, iar peste 14 zile primesc certificate europene covid-19”, declară coordonatorul Protecţiei Civile la principalul centru de vaccinare din Zagreb, Valentino Rajkovic.

ROMÂNI BOLNAVI DE COVID-19, EVACUAŢI ÎN ITALIA

Patru bolnavi români grav de covid-19 au fost trimişi cu avionul în Italia, miercuri, la îngrijiri.

Alte ţări europene, ca Germania şi Ungaria, şi-au propus ajutorul, conştiente de faptul că sistemul românesc de sănătate este pe punctul de a se prăbuşi.

”NO JAB, NO JOB” ÎN UK

În Regatul Unit, începând de joi, 32.000 de membri ai personalului azilurilor de bătrâni şi îngrijitori la domiciliu care nu s-au vaccinat îşi pierd locul de muncă şi lasă azilurile - care se confruntă deja cu o lipsă de personal - în dificultate.

Guvernul britanic nu a vrut să amâne data-limită a vaccinării complete.

Acest sector se confruntă deja cu o penurie de 105 000 de lucrători, potrivit Ministerului britanic al Sănătătţii şi Afacerilor Sociale. Sectorul are în prezent 1,5 milioane de angajaţi, în afară de voluntari.

În privinţa personalului medical din cadrul Sistemului Naţional britanic de Sănătătate (NHS), vaccinat în proporţie de 86%, vaccinarea obligatorie începe din aprilie 2022.

Guvernul Johnson a dat răgaz în acest caz, pentru a evita să fragilizeze spitalele pe timpul iernii.

TÂRGURI DE CRĂCIUN

În Germania, o consecinţă economică şi socială a pandemiei covid-19 este faptul că celebrele târguri de Crăciun riscă să fie anulate al doilea an consecutiv, din cauza unei intensificări a epidemiei.

În Franţa, la Strasbourg, Târgul de Crăciun, la care iau parte de obicei două milioane de persoane, ar urma să fie menţinut, însă cu restricţii sanitare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.