Ciclonul Gita a provocat inundaţii, a distrus drumuri şi a lăsat izolate mii de persoane în regiunea turistică Golden Bay din Noua Zeelandă, informează miercuri DPA, arată agerpres.ro.
Mai multe alunecări de teren s-au produs miercuri din cauza ploilor torenţiale, ceea ce a dus la închiderea unui drum din Takaka Hill din districtul Tasman, situat în nordul Insulei de Sud, circa 6.000 de localnici şi turişti rămânând izolaţi de restul ţării.
Proprietarul unui supermarket din localitatea Takaka din Golden Bay a declarat pentru postul Radio New Zealand că în faţa magazinului său oamenii au format cozi cu mult timp înainte de deschidere. Până seara, pe rafturile acestuia nu se mai găseau lapte, pâine şi hârtie igienică şi nu mai existau decât câteva provizii de conserve şi produse pentru copii.
Consiliul local a informat populaţia că lucrările pentru eliberarea căii de acces vor dura câteva zile, iar în acest timp în zona afectată vor fi trimise provizii pe calea apei, cu ajutorul barjelor.
Richard Kempthorne, ales în consiliul regional Tasman din nord-vestul Insulei de Sud, a explicat că are în vedere toate opţiunile de transport posibile în cazul în care accesul rutier spre Golden Bay nu va putea fi restabilit rapid. "Feriboturi, barje, precum şi zboruri aeriene... Avem 5.000 de locuitori care trebuie să se hrănească şi avem turişti", a explicat el. "Sunt probabil câteva sute acolo, ceva mai mult de o mie de persoane care probabil vor să plece şi să-şi continue călătoria", a adăugat Richard Kempthorne.
Cu toate că furtuna a provocat ploi torenţiale în cantităţi considerabile, nu au fost înregistrate inundaţii pe coasta de est a Insulei de Sud, notează sursa citată.
''Christchurch se pare că a scăpat de ce e mai rău din fostul ciclon tropical Gita după ce acesta s-a împrăştiat şi s-a îndreptat într-o direcţie mai sudică decât se prognozase'', au declarat miercuri dimineaţă autorităţile locale din cel mai mare oraş de pe insulă.
Două provincii se mai aflau miercuri dimineaţă în stare de urgenţă autorităţile făcând eforturi să evalueze pagubele produse asupra infrastructurii.
Ciclonul a lăsat fără curent zeci de mii de locuinţe, a antrenat căderi de copaci şi a distrus mai multe sectoare de drumuri, însă directorul Apărării Civile, Sarah Stuart-Black, a anunţat că ce a fost mai rău a trecut.
Săptămâna trecută, Gita, care era clasat în categoria 5 - nivelul maxim -, a devastat Insulele Tonga şi Insulele Samoa.
Între timp, el a scăzut în intensitate, dar coada ciclonului a lovit Noua Zeelandă în noaptea de marţi spre miercuri, cu vânturi de 140 de kilometri pe oră şi 200 de milimetri de ploaie, afectând în principal Insula de Sud.
Şapte consilii regionale, printre care cel din Christchurch, al doilea oraş ca mărime din Noua Zeelandă, toate situate în Insula de Sud, au declarat marţi stare de urgenţă, autorităţile anticipând ce era mai rău.
Potrivit serviciul meteorologic MetService, ciclonul s-a îndreptat miercuri la orele prânzului spre largul mării, la sud de Christchurch.
Noua Zeelandă își revine după ciclonul Gita
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

568
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
568

30
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
30

28
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
28

708
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
708

36
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
36

1.941
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
1.941

42
IDF confirmă că a vizat membri ai mișcării Basij din Iran în atacurile de la Teheran din ultima zi
42

1.999
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
1.999

36
VIDEO Atac armat în SUA: doi răniți la Universitate Old Dominion din Norfolk / Atacatorul, ucis de poliţie
36

88
Spania şi-a rechemat ambasadoarea în Israel, din cauza ”insultelor şi calomniilor” proferate de Guvernul israelian, anunţă şeful diplomaţiei spaniole
88

54
Italia anunţă retragerea "temporară" a bazei sale din Irak după un atac cu dronă
54

1.401
Alertă pe râul Nistru, în R. Moldova: petrol găsit în râu, după ce armata rusă a bombardat hidrocentrala ucraineană de la Dnevodnistrovsc
1.401

66
Decretul privind instituirea Zilei Limbii Române în Ucraina, semnat de Volodimir Zelenski
66

















Comentează