Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noua Zeelandă vrea să iasă din Commonwealth, reiterează premierul Chris Hipkins înainte să plece la încoronarea lui Charles al III-lea

Commonwealth
Commonwealth

Premierul neozeelanadez Chris Hipkins şi-a reiterat dorinţa ca Noua Zeelandă să părăsească Commonwealthul, cu doar câteva ore înainte să plece în Marea Britabnie pentru a asista la încoronarea lui Charles al III-lea, sâmbătă, relatează The Guardian.

”În mod ideal, în timp, Noua Zeelandă va deveni o ţară total independnetă”, a declarat duminică Chris Hipkins, care a subliniat că nu este vorba despre o ”prioritate urgentă”, potrivit news.ro.

REFERENDUM

Chris Hipkins, desemnat premier la 20 ianuarie, împărtăşeşte astfel poziţia predecesoarei sale, Jacinda Ardern.

El spune că decizia le revine cetăţenilor, care ”trebuie să lanseze o discuţie” în acest subiect.

Trecerea de la monarhie la o republică urmează să aibă loc în urma ”unui referendum”, precizează el.

În 2016 s-a organizat un referendum în vederea păstrării actualului steag sau adoptarea altuia nou, cu feriga All Blacks.

În urma acestei consultări, neozeelandezii au decis să păstreze actualul steag, cu Union Jack.

”Atunci când neozeelandezii vor fi pregătiţi să dezbată dacă vor sau nu să devină o republică, eu voi vota într-un singur fel în acest subiect”, a declarat el, subliniind că este ”republican” şi că nu a ”ascuns niciodată” acest lucru.

MAI MULTE PLECĂRI?

Un guvernator general îl reprezintă pe regele Charles al III-lea în Noua Zeelandă şi are un rol esenţial seimbolic la anumite ceremonii.

El nu are nicio inflienţă politică asupra Guvernului neozeelandez.

Această punere în discuţie a viitorului monarhiei pune în discuţie Commonwealthul de la moartea reginei Elizabeth a II-a.

Australia iese în mod treptat din monarhia britanică, prin faptul că nu vrea ca imaginea lui Charles să apară pe bancnote.

În noiembrie 2021, Barbados a părăsit în mod oficial Commonwealthul.

Jamaica şi-a exprimat ”voinţa de a fi independentă” în cursul unei vizite a prinţului William la Kingston, în 2022.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.