O sursă de conflict cu mari rezerve energetice, cu dispute teritoriale, cu rute investiţionale în valoare de mii de miliarde de dolari şi cu rute de mărfuri în valoare de alte mii de miliarde, Marea Chinei de Sud adună ambiţiile unor zone şi ale unor state care încep acum să îşi joace cărţile la masa geopoliticlui mondial: nu atât China, deja consfinţită drept mare putere, cât Vietnam, Malaiezia, Singapore sau Filipine.
Confruntate cu ameninţarea pretenţiilor Chinei, statele implicate în dispută, membre ale Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) au fost relativ reticente în privinţa criticării Chinei, în principal datorită faptului că China reprezintă cel mai mare partener comercial al statelor ASEAN, fiind astfel capabilă să exercite o puternică influenţă asupra respectivelor state. Drept urmare, ASEAN a eşuat să formuleze o politică eficientă în privinţa disputelor din Marea Chinei de Sud. În ultima perioadă, tensiunile cu Beijingul în chestiunea Mării Chinei de Sud, au împins ţările din Asia să îşi întărească legăturile militare cu Statele Unite ale Americii.
Principala sursă a pretenţiilor teritoriale chineze relativ exagerate din Marea Chinei de Sud şi prin urmare a tuturor disputelor este considerată a fi faptul că respectiva zonă este potenţial bogată în resurse de petrol şi gaz. O altă motivaţie constă în faptul că Marea Chinei de Sud oferă oportunităţi abundente de pescuit pentru statele din regiune în care există o discrepanţă mare între populaţia acestora şi teritoriul redus, care nu oferă oportunităţi agricole. Un alt aspect esenţial înţelegerii perpetuării acestor conflicte teritoriale este reprezentat de faptul că în regiunea disputată există numeroase rute de transport maritim, printre cele mai importante din lume.
Teoria lui Robert Kaplan este simplă. Aşa cum Balcanii erau văzuţi, la începutul secolului XX, ca butoiul de pulbere al Europei, pentru că erau zona strategică în care se confruntau marile puteri politice ale lumii, dar şi marile religii, şi prin care treceau marile rute comerciale ale vremii, tot aşa Marea Chinei de Sud este acum o sursă de conflict.
„Butoiul de pulbere al Asiei. Marea Chinei de Sud și sfârșitul stabilității în Pacific“ nu este un simplu volum de politică internaţională, ci o lecţie de analiză geopolitică: fără partizanate, fără abordări de genul „asta nu se va întâmpla niciodată“, bazată pe cunoaştere şi realism. Nimic nu ilustrează mai bine dorinţa vietnamezilor de a juca un rol major în zonă decât achiziţionarea a şase submarine de ultimă generaţie, din clasa aKilo, de la ruşi.
De-a lungul istoriei, China a demonstrat că poate accepta un compromis în cadrul unei dispute teritoriale, care poate dizolva tensiunile şi îmbunătăţii relaţiile bilaterale dintre state. Însă, la ora actuală, ţinând cont de miza şi scopurile Chinei, aceste condiţii au o probabilitate redusă de a conduce la rezolvarea disputelor teritoriale din Marea Chinei de Sud.
Kaplan a scris până acum 16 cărţi de politică externă şi călătorii şi a fost desemnat de Foreign Policy, în 2011, printre „primii 100 de gânditori ai lumii“. Robert Kaplan este editor al publicaţiei The Atlantic şi a fost analist politic al Stratfor, agenţia de informaţii înfiinţată de George Friedman.
Comentează