Ludovic Orban, noul consilier prezidențial al președintelui Nicușor Dan, a declarat luni, la Digi24, că Partidul Social Democrat (PSD) ar trebui să organizeze cât mai repede Congresul pentru a evita tensiunile din coaliție generate de conducerea interimară.
„Să fie cât mai repede organizat Congresul. Evident că asta este decizia pe care o ia PSD, până la urmă ei hotărăsc când fac Congresul. Pe de altă parte, poate fi un factor suplimentar de disensiuni, de neînțelegeri această situație care este generată de o conducere interimară pentru partidele din coaliție”, a spus Orban.
CPN PSD, convocat săptămâna viitoare
Potrivit surselor din partid, Comitetul Politic Național (CPN) va fi convocat miercurea viitoare pentru a stabili agenda oficială și detaliile organizatorice ale congresului.
Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a confirmat organizarea congresului în această toamnă și a sugerat că acesta ar trebui să aibă loc „până la intrarea în postul Crăciunului”, adică cel târziu la mijlocul lunii noiembrie.
Comentează