Noul guvern interimar din Bulgaria a descoperit că mai mult de jumătate dintre contractele de achiziţii din domeniul apărării semnate anul trecut sunt în neregulă şi analizează nouă dintre ele sub suspiciunea de fraudă, a declarat vineri premierul Ognian Gerdjikov, potrivit Reuters, transmite agerpres.
Guvernul a iniţiat verificări la ministerele pe care le-a preluat luna trecută de la coaliţia de centru-dreapta, care era condusă de partidul GERB, al fostului premier Boiko Borisov, şi care a demisionat după ce candidatul pe care l-a susţinut a pierdut alegerile prezidenţiale din noiembrie 2016.
'Armata Huliganilor Ruşi', difuzat de BBC, este menit să discrediteze Rusia - FOTO/VIDEO
Prim-ministrul interimar Ognian Gerdjikov, însărcinat să conducă executivul până la alegerile legislative anticipate de la 26 martie, a spus că 45 din totalul de 82 de contracte ale Ministerului Apărării semnate anul trecut au încălcat legislaţia din Bulgaria privind achiziţiile publice.
"Pentru nouă dintre proceduri, există indicii de fraude şi de alte nereguli grave, astfel că au fost trimise procuraturii militare", a declarat el presei, fără a oferi detalii despre contracte.
Gerdjikov a mai spus că în urma verificărilor s-au mai descoperit deficienţe şi întârzieri în privinţa achiziţiilor şi la alte agenţii şi ministere, care ar putea pune în pericol fondurile Uniunii Europene pentru dezvoltare regională şi ajutorul pentru azil şi migraţie.
Comentează