Noul ministru al Apărării din Rusia anunță primele măsuri pentru frontul din Ucraina
Noul ministru al Apărării din Rusia, Andrei Belousov, a vorbit într-o Comisie Parlamentară despre războiul din Ucraina, totul ca parte a procesului său de confirmare în funcție.
În primele sale comentarii publice de când a fost numit în această funcție, el a cerut mai multă grijă pentru soldați, inclusiv un acces mai bun la locuințe, spitale și beneficii sociale.
Presa de stat l-a citat spunând că există prea multă birocrație în ceea ce privește plata prestațiilor personalului militar. „Cred că este o mizerie atunci când participanții la operațiunea militară specială care se întorc în vacanță sunt conduși de la instituțiile medicale civile la spitale care sunt adesea pur și simplu supraaglomerate. Această problemă trebuie rezolvată”, a spus Belousov.
Comentariile păreau a avea ca scop să demonstreze membrilor forțelor armate că le înțelege preocupările și că va lucra pentru a le îmbunătăți condițiile, notează presa internațională.
PORTRET: Andrei Belousov, un economist fără formare militară, practicant în tinereţe de karate şi sambo, un civil în locul lui Şoigu la apărare, după peste doi ani de război în Ucraina, în care a supervizat dronele
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a demis în weekend din funcţie pe Serghei Şoigu şi l-a înlocuit la conducerea Ministerului rus al Apărării cu Andrei Belousov, după peste doi ani de război în Ucraina, în plină ofensivă rusă în Harkov.
Andrei Belousov, în vârstă de 65 de ani, un economist, este absolvent al Universităţii de Stat din Moscova, în 1961, potrivit Reuters. Se cunosc puţine lucruri despre viaţa sa privată, relatează News.ro.
Site-ul rus de investigaţii RBC scrie că Andrei Belousov a practicat două arte marţiale în tinereţe, şi anume karate şi sambo - un amestec de judo, box şi lupte, înfiinţat în URSS în anii '30.
UN OBIŞNUIT AL POLITICII RUSE
Andrei Belousov, care nu are niciun fel de formare militară, nu este un necunoscut în politica rusă.
El a deţinut timp de 20 de ani diverse funcţii, în principal în domeniul economic.
În 2000 şi-a început cariera politică, numit consilier neparmanent al premierului rus.
El devine în 2006 adjunctul ministrului Economiei.
În perioada 2008-2012 a fost directorul Departamentului de Economie şi Finanţe al Guvernului, condus atunci de Vladimir Putin.
În 2012 preia conducerea Ministerului Dezvoltării Economice o perioadă scurtă, după care devine consilier prezidenţial al lui Vladimir Putin în perioada 2013-2020.
El îl înlocuieşte temporar pe premierul Mihail Mişustin în 2020, după acesta s-a îmbolnăvit de covid-19, un semn al încrederii care-i este acordată.
În Războiul din Ucraina, Andrei Belousov a jucat un rol important în supervizarea dronelor ruse, potrivit Reuters.
UN APROPIAT AL LUI PUTIN
În privinţa legăturii cu Vladimir Putin, el este considerat un apropiat al liderului de la Kremlin, însă nu se cunoaşte gradul de influenţă pe care-l are.
RBC scria în 2017 că noul ministru al Apărării se afla printre oficialii ruşi de rang înalt care l-au convins pe locatarul Kremlinului de importanţa învestirii în economia digitală şi în blockchain.
El împărtăşeşte viziunea lui Vladimir Putin privind necesitatea unui stat şi unei identităţi ruseşti puternice.
”Ceea ce trebuie absiolut să aibă o ţară este posesia propriei sale semnificaţii. Cine suntem, de unde venim, încotro ne îndreptăm? N-avem de ales decât ca ţara noastră să dobândească sau să reproducă această identitate”, declara RBC, în 2023, Andrei Balousov.
NEVOIA ”INOVAŢIEI”
La anunţarea numirii noului ministru al Apărării, un purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, justifică, citat de agenţiile ruse, decizia lui Vladimir Putin evocând necesitatea unei schimbări, în contextul în care războiul cu Ucraina continuă de peste doi ani, fără să se întrevadă un sfârşit în curând.
”Azi, pe câmpul de luptă, cel care câştigă este cel care este cel mai deschis inovaţiei”, declară el.
Potrivit lui Vladimir Putin, ”Ministerul Apărării trebuie să fie absolut deschis inovaţiei, introducerii tuturor ideilor avansate, creării condiţiilor competitivităţii economice”, subliniază Dmitri Peskov.
Destituirea lui Serghei Şoigu constituie cea mai importantă schimbare efectuată de către locatarul Kremlinului privind comandamentul militar rus de la începutul invaziei Ucrainei.
Comentează