DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Noul premier japonez trimite o ofrandă rituală la controversatul sanctuar Yasukuni

japonia china japonia

Noul premier japonez, Fumio Kishida, a trimis duminică o ofertă rituală la sanctuarul şintoist Yasukuni, un loc extrem de controversat, considerat de mulţi drept un simbol al trecutului militarist al Japoniei, notează AFP.

Fumio Kishida a trimis ofranda în calitate de prim-ministru cu ocazia festivalului semestrial al sanctuarului care se desfăşoară primăvara şi toamna, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al sanctuarului.

Sanctuarul, situat în centrul oraşului Tokyo, onorează memoria a aproape 2,5 milioane de soldaţi morţi în conflictele purtate de Japonia de la sfârşitul secolului al XIX-lea până în 1945, informează Agerpres.

Dar locul onorează şi memoria unor ofiţeri superiori şi politicieni japonezi condamnaţi pentru crime de război de către Aliaţi după Al Doilea Război Mondial.

De asemenea, respectul regulat faţă de acest sanctuar din partea liderilor politici japonezi contemporani are ca efect iritarea Beijingului şi a Seulului, în contextul în care China şi Peninsula Coreea au suferit sub jugul nipon în prima jumătate a secolului al XX-lea.

Doi dintre miniştrii guvernului Kishida, ministrul sănătăţii şi muncii, Shigeyuki Goto, şi Kenji Wakamiya, ministrul responsabil cu Târgul mondial din 2025 de la Osaka, au oferit, de asemenea, copaci sacri.

La începutul acestui an, trei miniştri de prim plan au adus un omagiu sanctuarului la aniversarea capitulării Japoniei în Al Doilea Război Mondial.

Shinzo Abe este ultimul prim-ministru japonez ce a vizitat personal Yasukuni în timp ce era în funcţie, în 2013.

Vizita sa a revoltat China şi Coreea de Sud şi a fost de asemenea aspru criticată de Statele Unite, aliat important al Japoniei.

Shinzo Abe s-a dus de mai multe ori la Yasukuni de când a părăsit puterea în septembrie 2020.

Fumio Kishida, care a devenit prim-ministru al Japoniei la 4 octombrie, nu intenţionează să viziteze sanctuarul în cursul festivalului de două zile care se desfăşoară acolo cu începere de luni, a raportat Kyodo News, citând surse anonime din anturajul său.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.