Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noul președinte al Ungariei condamnă invazia lui Putin în Ucraina: Spunem un nu etern oricărui efort îndreptat către refacerea Uniunii Sovietice

Katalin Novak

Katalin Novak a fost învestită, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al Ungariei. Ea a condamnat, la ceremonia de învestire care a avut loc în faţa Parlamentului din Budapesta, în Piaţa Kossuth Lajos, ofensiva Rusiei în Ucraina şi a precizat că prima sa vizită oficială va fi în Polonia, informează The Guardian, relatează News.ro.

“Marţi, 17 mai, voi merge la Varşovia pentru a-l întâlni pe preşedintele Poloniei. Domnule preşedinte, dragă Andrzej (Duda), îţi mulţumesc perntru oportunitatea de a discuta aşa cum se cuvine între prieteni. Noi condamnăm agresiunea lui Putin, invazia armată asupra unui stat suveran. Spunem un nu etern oricărui efort îndreptat către refacerea Uniunii Sovietice”, a spus Katalin Novak.

MTI notează că Novak a afirmat sâmbătă că are responsabilitatea deosebită de a arăta, în calitate de preşedinte, ce înseamnă pentru ea patria, Ungaria, compatrioţii săi, maghiarii şi ce crede despre "viaţa noastră comună şi locul nostru în lume".

La ceremonia de învestire care a avut loc, Katalin Novák a subliniat: viaţa ţării este umbrită de un nor negru, umbra războiului. Ea a explicat că atacul asupra Ucrainei, după primul şoc, a impus găsirea unor răspunsuri imediate şi, în acelaşi timp, bine gândite, valabile pe termen lung, şi din partea Ungariei. După sosirea primilor refugiaţi în ţară pe 25 februarie, maghiarii s-au grăbit să-i ajute fără să-şi pună întrebări.

De atunci, 700 000 de refugiaţi au intrat pe pământul ungar care le-a oferit siguranţă, ungurii au strâns donaţii în valoare de sute de milioane de forinţi, ei oferă îngrijire răniţilor, trimit alimente celor care au rămas acasă, oferă oportunităţi de educaţie, cazare, hrană şi muncă pentru familii. Ungaria a trecut cu brio examenul de omenie, a spus Katalin Novák.

Novák a arătat că Ungaria nu este neutră. “Suntem de partea victimelor nevinovate şi a adevărului”.

Noul preşedinte a mai afirmat că Ungaria nu va renunţa la suveranitate şi va sprijini aderarea Ucrainei la comunitatea ţărilor europene.

Katalin Novák s-a oferit pentru medierea în vederea continuării tratativelor de pace şi a luat poziţie în favoarea intereselor maghiarilor din Ucraina.

Ea a mai spus că parlamentul va desemna luni prim-ministrul şi în curând va putea numi membrii noului guvern.

La evenimentul de sâmbătă au participat, printre alţii, premierul Viktor Orbán şi László Kövér, preşedintele parlamentului.

Katalin Novák a fost aleasă preşedinte al republicii pe 10 martie, fiind al şaselea şef de stat de la schimbarea regimului.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.