Procurorul general al Ucrainei, Andrii Kostin, a estimat luni la peste 46.000 numărul crimelor de război comise de Rusia pe teritoriul Ucrainei de la începutul invaziei în 24 februarie şi a insistat asupra creării unui tribunal internaţional special pentru anchetarea şi tragerea la răspundere a celor responsabili de agresiunea împotriva ţării sale, relatează agenţiile de presă EFE şi Ukrinform, conform AGERPRES.
În cadrul unei conferinţe la Bruxelles, organizată de Centrul de Politică Europeană, Kostin a intervenit prin videoconferinţă pentru a actualiza datele colectate de autorităţile ucrainene privind crimele de război ruseşti, între care execuţii sumare, tortură, violenţă sexuală, deportări forţate sau bombardarea zonelor urbane, inclusiv şcoli, spitale sau case de locuit.
'Până în prezent, am documentat peste 46.000 de crime de război comise în contextul agresiunii ruse. Acestea au dus la moartea a 7.000 de persoane, între care 382 de copii', a indicat procurorul ucrainean, care a precizat, însă, că această cifră nu ia în considerare 'zecile de mii' de morţi în teritoriile ocupate, ca la Mariupol de exemplu.
Peste 40.000 de infrastructuri civile şi critice au fost distruse, a adăugat el.
'În pofida acestui fapt, instituţiile statului funcţionează în mod permanent. Chiar dacă avem multe lucruri pe ordinea de zi, investigarea şi urmărirea penală a crimelor rămâne prioritatea absolută a biroului nostru', a explicat Kostin, care a indicat că, până în prezent, au fost investigate 320 de cazuri de crime de război, în care 160 de persoane, inclusiv 15 prizonieri de război ruşi, au fost oficial inculpaţi în calitate de suspecţi.
Pe de altă parte, premierul ucrainean Denîs Şmîhal a declarat că înfiinţarea unei instanţe internaţionale care să judece aceste crime de război 'ne va ajuta să-i aducem în faţa justiţiei pe cei mai înalţi oficiali din Rusia' şi pe 'cei care au iniţiat această catastrofă şi tragedie, cel mai mare război în Europa de după cea de-a doua conflagraţie mondială'.
'Toate crimele trebuie să fie pedepsite. Trebuie să-i pedepsim pe cei care au declanşat războiul, pe cei care au dat ordin să distrugă ţara şi poporul ucrainean. Mă refer desigur la autorităţile ruse', a afirmat Şmîhal.
Prim-ministrul ucrainean a participat la conferinţa menţionată de la Bruxelles şi urma să aibă o întâlnire în cursul serii cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, după ce discutase anterior cu şefa Parlamentului European, Roberta Metsola.
Metsola, la rândul său, a afirmat că legislativul european 'va continua să fie unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai creării unui tribunal internaţional special pentru a-i aduce pe banca acuzaţilor pe Putin (preşedintele rus Vladimir Putin) şi (omologul său belarus Aleksandr) Lukaşenko, pe lideri politici şi militari ruşi, comandanţi şi soldaţi pentru actele lor de agresiune'.
'Suntem pregătiţi să oferim toate resursele umane şi bugetare necesare, precum şi sprijin administrativ, de investigare şi logistic în acest scop', a promis Metsola.
Din martie, Parlamentul European a pus una din sălile sale la dispoziţia societăţii civile ucrainene la Bruxelles pentru organizarea de activităţi, unde de luni s-a deschis o expoziţie de fotografie despre crimele de război comise de Rusia în Ucraina.
Noul procuror general al Ucrainei prezintă atrocitățile comise de Rusia de la începutul războiului. Kostin împărtășește aceeași idee ca premierul Smîhal
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

64
O companie de transport alternativ, prezentă și în România, se confruntă cu un al doilea proces pentru agresiune sexuală
64

109
Comisarul UE pentru extindere, declarație 'cu mantă': 'Înfrângerea lui Viktor Orban va oferi Ucrainei un nou impuls '
109

15
'Nu sunt necesari': Israelul nu doreşte implicarea Franţei în negocierile cu Libanul
15

507
A început blocada: un distrugător al marinei americane a interceptat două petroliere care încercau să părăsească Iranul
507

413
Tragedie fără margini: 250 de persoane dispărute după ce o ambarcaţiune s-a scufundat
413

357
Uși închise pentru poliție la Palatul Élysée: președinția Franței refuză perchezițiile într-un dosar de corupție
357

134
Zelenski, supărat că negociatorii americani nu au timp pentru Ucraina din cauza războiului din Iran
134

426
'Era prietenul meu': Donald Trump, declarație despre înfrângerea lui Viktor Orban
426

209
Tehnologie de ultimă generație: ceas atomic portabil, testat pe mare în condiții reale. Ce schimbări ar putea aduce
209

238
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a capturat o poziție inamică doar cu roboți și drone
238

335
UE se distanțează de China: Măsuri într-un domeniu critic, care interesează marile puteri de pe glob
335

169
Cum se adaptează animalele sălbatice la viața urbană: comportamentul lor este surprinzător
169

588
Cum a reușit un agent AI să organizeze o petrecere reală, cu sute de perticipanți, prin manipulare și minciuni
588
















Comentează