Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Noul roman al misterioasei scriitoare Elena Ferrante, aşteptat cu nerăbdare de milioane de cititori, se va intitula 'La Vita bugiarda degli adulti'

scriitor

Noul roman al enigmaticei scriitoare italiene Elena Ferrante, aşteptat cu nerăbdare de milioane de cititori din lumea întreagă, se va intitula "La Vita bugiarda degli adulti" ("Viaţa mincinoasă a adulţilor"), informează AFP, anunță AGERPRES.

Publicată de editura italiană Edizioni E/O pe contul său de Twitter, o imagine cu coperta acestei cărţi, a cărei dată de lansare în Italia, 7 noiembrie, era deja cunoscută, prezintă două mâini întinse, fotografiate în alb negru.

Deşi intriga noului volum al scriitoarei italiene, autoarea celebrei tetralogii napolitane "L'amica geniale", rămâne învăluită în mister, se ştie că acţiunea va fi încă o dată plasată în Napoli, oraş omniprezent în universul literar al romancierei Elena Ferrante. În schimb, cele două eroine din acea saga celebră nu se vor mai afla în centrul acţiunii noului volum.

Citește și: Klaus Iohannis anunță! ‘Doamna Viorica Dăncilă, refuză să înțeleagă că odată cu pierderea calității de prim-ministru a pierdut și orice legitimitate de a mai face vreo propunere pentru poziția de comisar european’

Al patrulea volum din seria "L'amica geniale", intitulat "Storia della bambina perduta", a fost lansat în Italia în 2014.

Dezvăluind foarte puţine informaţii despre noua carte, editura Edizioni E/O a publicat în urmă cu câteva săptămâni primele cuvinte din acest volum, care se deschide cu această frază: "Cu doi ani înainte de a pleca de acasă, tatăl meu i-a spus mamei mele că eram foarte urâtă".

În paralel cu Edizioni E/O, editura newyorkeză Europa Editions, cu care colaborează Elena Ferrante, a anunţat pe Twitter că versiunea în limba engleză a noului volum, intitulată "The lying life of adults", va fi lansată în Statele Unite pe 9 iunie 2020.

Veritabil fenomen în universul editorial, saga "L'amica geniale", ale cărei patru volume au fost publicate între 2011 şi 2014, s-a vândut în peste 10 milioane de copii pe plan mondial şi a fost tradusă în peste 40 de limbi. Această serie literară s-a bucurat de un succes răsunător mai ales în Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa.

Seria, care nu a câştigat niciun premiu literar major, prezintă povestea a două personaje, Elena şi Lila, două tinere strălucite, prietene şi rivale în Italia postbelică, în Napoli.

Elena Ferante este celebră şi pentru faptul că îşi ascunde cu obstinaţie identitatea. Scriitoarea consideră că anonimatul ei este necesar pentru a oferi mai multă greutate personajelor şi intrigilor din cărţile sale, deşi există şi anumite voci care au văzut în acest fapt o foarte abilă strategie comercială inventată de scriitoare şi de editura cu care aceasta colaborează.

De-a lungul anilor, tentativele demarate pentru a dezvălui identitatea reală a romancierei italiene au îmbrăcat mai multe forme.

Citește și: Florin Cîțu după ce a picat votul din Parlament: ‘A fost un vot politic’ .

Una dintre cele mai serioase încercări în acest sens i-a aparţinut jurnalistului italian de investigaţie Claudio Gatti, care a afirmat în 2016, după ce a realizat o anchetă minuţioasă, că în spatele pseudonimului Elena Ferrante s-ar afla o traducătoare sexagenară din Roma, Anita Raja. Această teorie nu a fost nici confirmată, nici infirmată de reprezentanţii editurii Edizioni E/O.

Romanul "L'amica geniale" a fost adaptat pentru televiziune într-un serial coprodus de postul italian RAI şi de postul american HBO, regizat de cineastul italian Saverio Costanzo.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.