Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Novak Djokovic - Rafael Nadal la Australian Open - Cei mai buni jucători de tenis ai momentului își dispută primul Grand Slem al anului

enational.ro
Novak Djokovici

Cei mai buni jucători de tenis ai momentului, potrivit clasamentului ATP, sârbul Novak Djokovic și spaniolul Rafael Nadal își dispută duminică finala turneului Australian Open. Este pentru a opta oară când cei doi se întâlnesc într-o finală de turneu de Mare Șlem, potrivit mediafax.

Acum șapte ani, Novak Djokovic și Rafael Nadal se înfruntau în finala Australian Open, pe arena Rod Laver, într-o partidă ce a durat cinci ore și 53 de minute. Confruntarea din 2012 a intrat în istorie drept cea mai lungă finală de turneu de Mare Șlem jucată vreodată, record și pentru fiecare dintre tenismeni. S-au jucat atunci 369 de game-uri și au fost câștigate 11 break-uri. Finala de atunci a fost câștigată de sârb. "Pentru astfel de meciuri trăiești, ca jucător de tenis, pentru finalele de Grand Slam și ca să joci contra celor mai buni. Ce poți cere mai mult? Acesta este locul în care vrei să fii", spunea Novak Djokovic, la finalul partidei.

Duminică, sârbul încearcă să câștige cel de-al șaptelea titlu la Australian Open, fiind acum la egalitate cu Federer și Emerson, cu șase trofee ridicate la Melbourne. Dacă reușește, Novak Djokovic îl va egala pe legendarul campion american Pete Sampras la trofee de Mare Șlem câștigate, 14.

De cealaltă parte, Rafael Nadal încearcă să câștige cel de-al 18-lea titlu de Mare Șlem și să se apropie considerabile de recordul deținut de marele campion elvețian Roger Federer, care are în palmares 20 de astfel de trofee.

“Ne provocăm unul pe celălalt sdă jucăm cel mai bun tenis pe care-l știm. Acum e practic încă un episod. Am găsit soluții pentru jocul lui Djokovic întreaga mea carieră, la fel cum a făcut și el cu mine. Este vorba mereu de momente. În cele mai bune momente ale sale, este foarte greu de învins. Eu, în cele mai bune momente ale mele, sunt de asemenea un oponent destul de dificil", a declarat spaniolul, înaintea meciului.

Novak Djokovic și Rafael Nadal sunt jucătorii de tenis care s-au întâlnit cel mai des în întreaga perioadă competițională de după 1968, respectiv de 52 de ori. Sârbul conduce scorul direct, cu 27 de victorii contra celor 25 ale spaniolului.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.