Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Novak Djokovici nu ştie încă numele viitorului său antrenor: Nu am o idee precisă şi nu ştiu dacă va exista vreunul

novak djokovic

Novak Djokovici, numărul unu mondial, care a anunţat miercuri încheierea colaborării cu Goran Ivanisevic, a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Belgrad, că nu ştie cine va fi următorul său antrenor şi nici măcar dacă va avea unul, relatează lefigaro.fr, potrivit news.ro.

Djokovici era antrenat de câştigătorul de la Wimbledon din 2001 din 2018 şi a câştigat sub îndrumarea sa douăsprezece din cele douăzeci şi patru de titluri de Grand Slam din carieră.

"În ceea ce priveşte căutarea unui nou antrenor, nu am o idee precisă şi nu ştiu dacă va exista vreunul", a spus sârbul. "Întotdeauna am avut antrenori alături de mine, încă de când eram tânăr. Încerc să mă gândesc la ceea ce ar putea fi bun pentru mine".

Sârbul în vârstă de 36 de ani a avut un start mediocru în sezonul 2024 după standardele sale înalte, pierzând în semifinalele Openului Australiei în faţa italianului Jannik Sinner, viitorul câştigător.

Apoi a pierdut în turul al treilea la Indian Wells în faţa unui alt jucător italian, Luca Nardi (locul 96 în lume), ceea ce l-a determinat să se retragă de la Masters 1000 de la Miami pentru a se menaja. El urmează să revină luna viitoare la turneul de la Monte Carlo (7-14 aprilie), înainte de a participa la Roland Garros (20 mai-9 iunie).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.